O nouă lovitură pentru Kovesi. Doctoratul șefei DNA, reanalizat de CNATDCU după decizia de neplagiat

O nouă comisie de specialitate a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) va analiza teza de doctorat a procurorului-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, după ce decizia iniţială de neplagiat a fost contestată, potrivit vicepreşedintelui CNATDCU, informează mediafax.ro.
”CNATDCU a dispus crearea unei noi comisii de specialitate care să reevalueze teza de doctorat a Codruţei Kovesi, asta după ce s-a depus o contestaţie la decizia iniţială de neplagiat dată de Consiliul General. Astfel, se întruneşte o nouă comisie care va fi votată de Consiliul General CNATDCU. După ce vor fi aleşi cei trei specialişti, teza acesteia va fi reevaluată, urmând ca decizia să fie votată de Consiliul General”, a declarat CNATDCU, Marius Andruh.

Contestaţia a fost depusă de Mugur Ciuvică, preşedintele Grupului de Investigaţii Politice, a mai precizat Andruh.