Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Oamenii cer să vină DNA la Vulcan!

    PUBLICAT ÎN

    Un localnic a decis să protesteze față de mai multe presupuse nereguli care au loc la Clubul Sportiv Vulcan. Pentru a atrage atenția autorităților a anunțat că intră în greva foamei.
     
    Localnicul cere procurorilor Direcției Naționale Anticoprupție să se sesizeze și să ancheteze situația reclamată de el de la clubul sportiv. Savu Secrieru a decis să intre în greva foamei începând cu data de 31 mai a.c., în fața Primăriei Vulcan. Acesta vrea să-și ducă protestul în fața Parchetului din Petroșani. Acuzațiile bărbatului sunt îndreptate în principal împotriva președintelui Secției de Șah, cu care a avut o dispută și pe care-l acuză că i-a marginalizat cei doi copii ai săi, foști componenți ai Secției de Șah din cadrul Clubului Sportiv Vulcan. Primarul din Vulcan, Gheorghe Ile, spune că președintele secției este ales și nu numit de executiv, astfel că nu-l poate numi sau demite el.  În schimb, Ile poate pompa bani publici din taxele vulcănenilor în conturile clubului, chiar dacă prin semnătura Consiliului Local. Secrieru mai cere verificarea de către DNA a tuturor facturilor Clubului Sportiv Vulcan începând cu anul 2009 și până în prezent, dar și a tabelelor cu primele achitate sportivilor de la Secția de Fotbal. Totodată, protestatarul solicită și sancționarea persoanelor care au dus clubul în insolvență.  ”Mă duc eu la Parchet la Petroșani, cu pancarta de gât, iau un taxi și chem și presa și autoritățile. O să depun toate sesizările mele și vreau să se facă dreptate. Am tot amânat să protestez pentru că am zis că se rezolvă pe cale pașnică, eu nu-s omul să fac rău”, a declarat Savu Secrieru. Anul trecut președintele Clubului Sportiv Vulcan, Neluțu Pantilimon, s-a sinucis în incinta clubului și a lăsat un bilet în care îi trimitea pe anchetatori către o serie de probe. O agendă și mai multe documente pe marginea cărora s-a speculat că era descrisă o ”caracatiță” prin care se sifonau bani publici, dar și afacerile necurate derulate de oficiali din administrația locală.
     

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Ilie Bolojan a fost ales președinte al Senatului

    Ilie Bolojan a fost ales președinte al Senatului României pe 23 decembrie 2024. Anterior,...

    CIOLACU, DESEMNAT OFICIAL PREMIER

    Astăzi, Marcel Ciolacu a fost desemnat premier de către președintele Klaus Iohannis, marcând o...

    DRUMURILE FORESTIERE SUPRAVEGHEATE VIDEO ȘI NOI REGULI PENTRU PROTECȚIA PĂDURILOR: CE PREVEDE NOUL COD SILVIC PROMULGAT DE KLAUS IOHANNIS

    Președintele Klaus Iohannis a promulgat recent Legea nr. 85/2024, care aduce modificări semnificative Codului...