Obicei unic la poalele munților Văii Jiului

0
139

Un cimitir din Valea Jiului se transformă într-un loc plin de culoare, la fel cum este şi cimitirul vesel din Săpânţa. Momârlanii împodobesc crucile cu batiste multicolore şi flori iar obiceiul este respectat cu sfinţenie în Parohia Livezeni din Petroşani.
 
Obiceiul împodobirii crucilor nu se ştie exact ce origine are, nici măcar bătrânii nu-şi mai amintesc povestea care stă în spatele acestuia. Toţi ştiu că în acest fel îşi arată respectul faţă de cei morţi şi că este un obicei care trebuie continuat. Un obicei pe care nici măcar regimul comunist nu l-a putut face uitat. Bătrânii spun că nu o dată comuniştii i-au ameninţat şi au încercat să-i oprească să împodobească crucile, dar de fiecare dată tentativa le-a eşuat. „Umblau cu tot felul de ameninţări că ne iau oile, că ne demolează casele că suntem în oraş, doar ne vor convinge să renunţăm la obiceiurile noastre. Nu au reuşit şi până la urmă ne-au lăsat în pace”, spune Ion, unul dintre momârlani. Acest ritual de împodobire a crucilor este întâlnit în toate cele şase localităţi ale zonei Văii Jiului. În cimitirul Sălătruc din Parohia Livezeni este respectat cu sfinţenie. „Cum ne pregătim de Paşti, aşa trebuie să ne ocupăm şi de mormintele celor dragi şi să le împodobim crucile. Se pune o basma colorată pe cruce şi o icoană. Basmaua, batista sau şalul trebuie să fie cât mai viu colorate, să arate frumos. Baticul se prinde în patru colţuri, apoi se pun flori, o coroniţă şi o icoană”, spune un alt momârlan. Preotul Octavian Pătraşcu din Parohia Livezeni, mare iubitor al tradiţiilor din această zonă, crede că obiceiul este specific locului şi semnifică grija pentru sufletele morţilor. În noaptea de Înviere oamenii vin la cimitir să aprindă lumânări, iar acea noapte este cea mai frumoasă, când cimitirul este cuprins de mii de luminiţe aprinse. „Înainte de Praznicele Împărăteşti, credincioşii îşi aduc aminte de cei dragi care au trecut dincolo, în veşnicie, şi materializează această dragoste şi aducere aminte prin împodobirea cimitirelor, crucilor mormintelor. Eu obişnuiesc să spun că cimitirul bisericii din Livezeni – Sălătruc este o Săpânţa a Văii Jiului”, spune preotul Pătraşcu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.