Orban atacă PSD înaintea audierilor miniştrilor propuşi: Nu ne interesează votul din comisii

Ludovic Orban a declarat, înaintea audierilor miniştrilor propuşi în Guvernul Orban II, că aleșii PNL îi pot aviza pozitiv pe cei propuși să facă parte din noul Executiv.

”Audierile din comisii se referă la calitatea, valoarea, competența ministrilor și este normal ca în comisiile de specialitate, parlamentarii PNL să dea un vot favorabil acestora”, a spus Orban.

Orban a subliniat că votul din comisii nu are nicio însemnătate în ceea ce privește intenția PNL de a declanșa alegerile anticipate.

”Audierile din comisie se derulează în niște condiții politice care sunt rezultatul alegerilor din 2016 și, așa cum am spus și la audierile anterioare, ultimii care pot să judece candidații noștri de miniștri și guvernarea actuală sunt parlamentarii PSD. Ca atare, indiferent cum vor vota parlamentarii PSD,pentru mine e important ca ministrii din echipa de care o conduc să prezinte ce au făcut și viziunea PNL. Nu ne interesează votul în comisii pentru că e viciat de lipsa de reprezentativitate a actualului Parlament față de opțiunile actuale ale cetățenilor”, a mai spus Orban.