Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Patronii de la clubul Colectiv scapă definitiv de arestul la domiciliu

    PUBLICAT ÎN

    Tribunalul București a respins definitiv, luni, cererea Parchetului General de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului la domiciliu pentru patronii clubului Colectiv – Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu, aceștia urmând să fie cercetați în libertate sub control judiciar.
    Tribunalul a respins o contestație a Parchetului și a menținut decizia Judecătoriei Sectorului 4, instanță care a dispus pe 22 martie ca patronii de la Colectiv să fie cercetați sub control judiciar, scrie Agerpres.
    De asemenea, judecătorii au revocat măsura arestului la domiciliu și pentru reprezentanții firmei de artificii — Daniela Niță (administrator), Cristian Niță (director) și Viorel Zaharia (pirotehnist), care vor fi cercetați și ei sub control judiciar.
    Pe timpul cât se află sub control judiciar (60 de zile), patronii de la Colectiv trebuie să respecte mai multe obligații: să se prezinte la Parchet sau în instanță ori de câte ori sunt chemați; să informeze organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la Secția de Poliție în raza căreia își au domiciliul (George Anastasescu — Secția 2 Poliție, Paul Gancea — Secția 16 Poliție, Costin Mincu — Secția 22 Poliție); să nu se apropie de ceilalți, de alți participanți la comiterea infracțiunilor și de martorii din dosar și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale. De asemenea, ei nu au voie să părăsească teritoriul României fără încuviințarea judecătorilor.
    Cei trei patroni de la clubul Colectiv sunt cercetați penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, fiind eliberați din arest preventiv la sfârșitul lunii decembrie 2015, după ce au stat aproape două luni după gratii.
    Procurorii de la Parchetul General susțin că incendiul de la Colectiv s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spațiul respectiv au încurajat și permis accesul unui număr de oameni mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condițiile amenajării interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți și tavan, respectiv perete antifonat), cu consecința morții și vătămării corporale a mai multor persoane aflate în local.

    SPONSORIZATE

    CNAIR: RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE ( >12 T) PE FONDUL CODULUI ROȘU DE CANICULĂ

    În contextul avertizării de cod roșu de caniculă emisă de Administrația Națională de Meteorologie...

    ITM HUNEDOARA: Măsuri de protecție în perioade cu temperaturi extreme ridicate

    (ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr.99 din 29 iunie 2000)În sensul O.U.G nr.99/2000, prin temperaturi extreme...

    STS: Mii de apeluri la 112 în weekendul cu primul cod roșu extins de caniculă

    Pe perioada de valabilitate a primului cod roșu de caniculă extins pentru mai mult...

    Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creșterea investițiilor străine directe în Europa Centrală și de Est. Cazul României

    Pentru ca țările emergente din Europa Centrală și de Est să atingă un ritm...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    PATRU PERSOANE REȚINUTE PENTRU TRAFIC DE DROGURI ÎN SIBIU

    Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial...

    ATAC BARBAR ÎN SECTORUL 1: BĂRBAT LOVIT CU SATÂRUL ÎN CAP ÎN TIMP CE ÎNCERCA SĂ PRINDĂ UN HOȚ DE ȚIGĂRI

    În Sectorul 1 al Capitalei, un incident violent a avut loc când un bărbat...

    ACCIDENT RUTIER ÎN VRANCEA: CINCI PERSOANE RĂNITE PE DN 2 E85

    În acest moment, polițiștii rutieri intervin la un accident rutier, sesizat prin SNUAU 112...