Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    PERCHEZIȚII ÎN ROMÂNIA ȘI FRANȚA, PENTRU DESTRUCTURAREA UNEI GRUPĂRI INFRACȚIONALE

    PUBLICAT ÎN

    Poliția Română și procurorii D.I.I.C.O.T. au desfășurat astăzi o acțiune în cooperare cu autoritățile franceze, pentru destructurarea unei grupări infracționale organizate, specializată în trafic de persoane, furt calificat și infracțiuni la regimul de protecție a copilului./ 18 persoane au fost conduse la audieri, la sediul Poliției Române, respectiv al Jandrameriei Franceze.
     
    La data de 9 februarie a.c., poliţiştii Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și cei de la Serviciul de Investigații Criminale  – I.P.J.  Dolj, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au desfășurat o acțiune comună, simultană, cu autoritățile din Franța.
     
    Acțiunea a vizat destructurarea unei grupări organizate specializate trafic de persoane, furt calificat și tentativă la furt calificat, precum și infracțiuni la regimul de protecție a copilului.
     
    În cadrul acțiunii, au fost efectuate 14 percheziții domiciliare, dintre care 10 în România și 4 în Franța.
     
    De asemenea, au fost depistați și conduși la sediul Poliției Române, respectiv Jandrameriei Franceze, 18 persoane, dintre care 7 în România și 11 în Franța – membri ai grupării, 8 martori și 4 copii minori, aceștia urmând a fi încredințați unor membri ai familiei sau repatriați.
     
    Activitățile sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal înregistrat la Tribunalul din Meaux – Franța și instrumentat de Oficiul Central de Luptă împotriva Delincvenței Itinerante din cadrul Direcției Poliției Judiciare a Jandarmeriei Naționale Franceze.
     
    Cooperarea cu polițiștii români a fost demarată în urmă cu aproximativ 8 luni de zile, timp în care au fost identificați membrii grupării și s-a stabilit modul de acțiune al acestora.
     
    În România, D.I.I.C.O.T. a înregistrat o cerere de asistență judiciară internațională în materie penală în acest caz, polițiștii fiind delegați să desfășoare activitățile comune cu cei francezi.
     
    În fapt, din cercetări a reieșit că, în perioada 2014 – 2015, principalii membri ai grupării ar fi racolat persoane din România pentru a se deplasa cu mai mulți copii minori în Franța, unde erau instruiți și trimiși să cerșească și să fure, de regulă din buzunare.
     
    Aceștia ar fi acționat cu precădere în parcul de distracții Disneyland Paris, în trenurile de mare viteză care circulă pe teritoriul Franței (TGV) și locurile foarte aglomerate (metrou, piețe publice etc.).
     
    Pe parcursul cercetărilor, s-a stabilit că unii copii ar fi strâns în anumite zile până la 7.000 de euro.
     
    La acțiunea desfășurată pe teritoriul Franței au participat jandarmi și polițiști francezi, reprezentanți ai Oficiului European de Poliție EUROPOL, reprezentanți ai serviciilor locale de protecția copilului, reprezentanți ai Ambasadei României la Paris și atașatul de afaceri interne român acreditat în acest stat.
     
    De asemenea, au participat și un ofițer de poliție judiciară din cadrul Direcției de Investigații Criminale – I.G.P.R., un ofițer de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, cunoscător al limbii romanes și doi luptători din cadrul Serviciului de Intervenții și Acțiuni Speciale al I.G.P.R..
     
    Pe raza județului Dolj, au participat la acțiune, împreună cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj și polițiștii Direcției de Investigații Criminale, trei anchetatori francezi și ofițerul de legătură al Jandarmeriei Franceze la București.
     
    Persoanele depistate vor fi audiate, urmând a fi prezentate magistraților, cu propunere de luare de măsuri privative de libertate în vederea continuării cercetărilor, respectiv a predării lor autorităților franceze.
     

    SPONSORIZATE

    CNAIR: RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE ( >12 T) PE FONDUL CODULUI ROȘU DE CANICULĂ

    În contextul avertizării de cod roșu de caniculă emisă de Administrația Națională de Meteorologie...

    ITM HUNEDOARA: Măsuri de protecție în perioade cu temperaturi extreme ridicate

    (ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr.99 din 29 iunie 2000)În sensul O.U.G nr.99/2000, prin temperaturi extreme...

    STS: Mii de apeluri la 112 în weekendul cu primul cod roșu extins de caniculă

    Pe perioada de valabilitate a primului cod roșu de caniculă extins pentru mai mult...

    Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creșterea investițiilor străine directe în Europa Centrală și de Est. Cazul României

    Pentru ca țările emergente din Europa Centrală și de Est să atingă un ritm...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    PATRU PERSOANE REȚINUTE PENTRU TRAFIC DE DROGURI ÎN SIBIU

    Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial...

    ATAC BARBAR ÎN SECTORUL 1: BĂRBAT LOVIT CU SATÂRUL ÎN CAP ÎN TIMP CE ÎNCERCA SĂ PRINDĂ UN HOȚ DE ȚIGĂRI

    În Sectorul 1 al Capitalei, un incident violent a avut loc când un bărbat...

    ACCIDENT RUTIER ÎN VRANCEA: CINCI PERSOANE RĂNITE PE DN 2 E85

    În acest moment, polițiștii rutieri intervin la un accident rutier, sesizat prin SNUAU 112...