PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE  DE CONTRABANDĂ CU TUTUN

La această oră, polițiștii din Prahova și ai Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române efectuează 37 de percheziții la persoane bănuite că ar face parte dintr-o grupare specializată în contrabandă cu țigări. 30 de persoane vor fi conduse la audieri.
 
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova efectuează 37 de percheziții la domiciliile unor persoane bănuite că ar face parte dintr-o grupare specializată în contrabandă cu țigări.
Perchezițiile sunt efectuate în județele Prahova, Dâmbovița și Călărași.
Din cercetări au reieșit indicii că, în cursul anului 2017, persoanele bănuite s-ar fi aprovizionat cu țigări provenite din spațiul extracomunitar, fără a deține documente legale.
Ulterior, le-ar fi distribuit și comercializat în diverse localități. Pachetele de țigări ar avea aplicate banderole fiscale de marcaj, emise de autoritățile din Ucraina și Moldova.
30 de persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova pentru audieri.
La acțiune participă și jandarmi.