Pereira: ””Îmi doresc un rol important în echipă!”

După experiențele la Mallorca, Granada și Malatyaspor, mijlocașul francez de 31 de ani Michael Pereira este gata să facă diferența în tricoul campioanei CFR Cluj:

”Îmi doresc un rol important în echipă!”

Campionii din Gruia și-au pus speranțe mari în noul sezon în care țintesc eventul și un drum cât mai lung în cupele europene. Clujenii au transferat fotbaliști cu experiență internațională, care să nu se sperie de ”granzii” cu care vor fi față-n față în Liga Campionilor.

După ce au eliminat Astana, elevii lui Dan Petrescu se confruntă în dublă manșă cu Maccabi Tel Aaviv, primul meci fiind programat diseară, în Gruia, de la ora 21.00. Michael Pereira, unul dintre numele importante aduse de ardeleni la echipă în această vară, a debutat deja pentru formația campioană și s-a prezentat suporterilor, făcându-și portretul de jucător.

În plus, acesta le-a transmis fanilor să aibă încredere maximă în echipă pentru că el  și coechipierii îi vor face fericiți în acest sezon.

”Sunt un jucător de bandă, dar pot evolua și în centrul terenului. Stilul meu de joc este vertical, îmi place să intru în combinații cu coechipierii și să muncesc pentru echipă. Sper să câștigăm meciuri, să luăm campionatul din nou și să am un rol important în echipă în cupele europene. Eu sunt sigur că putem câștiga toate trofeele pentru care ne luptăm! Sunt de două săptămâni la echipă, am văzut cum merg lucrurile, avem tot ce ne trebuie pentru a ne atinge obiectivele. Va fi dificil, dar vom lupta pentru fiecare trofeu în parte” – Michael Pereira, fotbalist CFR Cluj.

N-a ezitat să vină la CFR

Mijlocașul și-a făcut temele înainte să ajungă la CFR.

”Nu am mai fost în România până acum, dar știam istoria clubului, știam că au jucat în Liga Campionilor în urmă cu câțiva ani și am aflat ce înseamnă puterea acestui club. După mulți ani în Spania și Turcia, am decis să vin la CFR pentru că este cea mai bună echipă din România și m-a atras acest lucru” –  Michael Pereira, fotbalist CFR Cluj.

Pereira recunoaște că nu a fost greu de convins să-i aleagă pe ardeleni, iar conversația avută cu antrenorul Dan Petrescu a fost decisivă.

”Am discutat cu agentul meu, cu președintele clubului, apoi am vorbit la telefon cu antrenorul, am avut o conversație intensă… Dan Petrescu mi-a spus că îi place faptul că am jucat la toate cluburile unde am fost, că are nevoie de astfel de jucători cu mentalitate de învingători. Avem aceleași țeluri și obiective”- Michael Pereira, fotbalist CFR Cluj.

Promite să învețe limba română

Pereira are două săptămâni de când a venit la Cluj și deja știe câteva expresii uzuale cu care se poate descurca. Colegii cârcotași l-au învățat să spună și lucrurile ”mai puțin ortodoxe”, dar fotbalistul promite să se pună la punct cu limba română în cel mai scurt timp.

”Toată lumea încearcă să mă ajute, vorbesc toți cu mine, încerc să vorbesc și eu limba română, nu este ușor… Până acum am învățat câteva cuvinte care nu se pot reproduce…Mai știu ”Bună ziua”, și formulele tehnice care să mă ajute pe teren. Sunt sigur că în câteva luni voi învăța și mai bine limba română și mă voi descurca fără probleme” – Michael Pereira, fotbalist CFR Cluj.

Bilete la meciul cu Maccabi se vând și azi

Oficialii campioanei încă vând biletele pentru jocul cu Maccabi, programat diseară, de la ora 21.00. Tichetele se pot achiziționa atât online (în rețeaua bilete.ro, accesând link-ul https://www.bilete.ro/cfr-1907-cluj-vs-maccabi-tel-aviv/ ), cât și de la stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”. Cel mai ieftin bilet costă 10 lei (la peluză), la tribune -20 lei, iar în sectorul VIP, 60 și 80 lei. La acest meci, elevii beneficiază de intrare gratuită pe baza carnetului de elev în Tribuna 2, iar copiii sub 10 ani au acces gratuit însoțiti de un părinte.