PERSOANE, MAȘINI ȘI DOCUMENTE CĂUTATE LA NIVEL INTERNAȚIONAL, GĂSITE PRIN COOPERARE SCHENGEN

Poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat, în ultima săptămână, 312 persoane, 9 autovehicule și 18 documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.

 

În perioada 30 decembrie 2018 – 4 ianuarie 2019, au fost localizate, pe teritoriul ţării noastre, 188 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Poliţiştii români au pus în aplicare 6 mandate europene de arestare, au depistat 27 de persoane semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, 40 persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 8 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.

De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 14 documente și au fost găsite 4  autovehicule ce erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.

Totodată, 124 de persoane, căutate de autorităţile române, au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Dintre acestea, 15 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 20 erau semnalate de România ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, alte 9 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 3 erau semnalate dispărute de autorităţile române.

Totodată, partenerii străini au identificat, pe teritoriul lor, 5 autovehicule căutate de autorităţile române în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale și 4 documente semnalate de România.

România, din punct de vedere al cooperării poliţieneşti, este membru de facto al Spaţiului Schengen din 5 noiembrie 2010, iar Biroul SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române a fost inaugurat în 16 septembrie 2010.

Sistemul informatic SIRENE este destinat stocării informaţiilor de către autorităţile române şi schimbului de date între acestea şi sistemul comun european de urmărire poliţienească transfrontalieră, respectiv S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), un element determinant pentru procesul de aderare a României la spaţiul Schengen.

S.I.S. conţine date minime despre persoanele sau bunurile urmărite în cadrul unei proceduri judiciare, iar datele şi informaţiile suplimentare ce pot conduce la localizarea acestora sunt obţinute prin intermediul Birourilor SIRENE constituite la nivelul fiecărui stat membru Schengen.