Pesudo-jurnalistul Andrei Câmpean a fost dat afară de Asociația Mic News

Individul care se dă drept jurnalist în Valea Jiului a fost dat afară de președintele Asociației Mic News.

 
Totodată, site-ul de pseudo-știri Newsvj.com va fi închis și nu va mai activa sub patronajul asociației umanitare bucureștene. Decizia a fost luată de președintele asociației, Mihai Căldărar, după ce ONG-ul a fost atras într-o serie de scandaluri provocate de voluntarul asociației din Valea Jiului, Andrei Câmpean.
Analfabet (n.r. nefuncțional), Câmpean s-a prezentat drept jurnalist fără a avea măcar noțiuni elementare de comunicare, ca să nu mai vorbim de respectarea deontologiei jurnalistului. Probabil încurajat și finanțat ”la negru” și de funcționari ai statului, individul a trecut dincolo de limita Legii 544 privind accesul la informațiile de interes public. Unele acțiuni haiducești ale lui Câmpean ar putea atinge penalul. Acesta va trebui să justifice o serie de aspecte care pătează imaginea asociației umanitare din cadrul căreia a făcut parte până astăzi. Mai multe organisme s-au autosesizat și efectuează cercetări în cazul individului.
Va urma.

Sursa foto: Facebook – Andrei Câmpean