Petroșani: Drumul spre Dâlja, reabilitat cu aproape 5 milioane de lei

Drumul Comunal 66A Petroşani – Dâlja Mică – Dâlja Mare se modernizază cu 4,758,999 lei. Contractul vizează atât proiectarea, cât și execuția căii de acces.
“Am fost în teren la lucrările de modernizare a drumului care face legătura între Dâlja Mare și Dâlja Mică. Constructorul lucrează la poduri, podețe și la regularizarea pâraielor, iar după ce aceste lucrări vor fi finalizate se va turna și covorul asfaltic. Lucrarea este finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală”, a precizat primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi.
Pe lângă partea de proiectare, lucrările aferente acestui obiectiv  vizează un tronson în lungime de 5.245 m si constau în amenajarea structurii rutiere cu strat de balast, strat de piatră spartă și strat de uzură. De asemenea, conform datelor tehnice este necesară și stabilizarea fundației drumului printr-un blocaj de piatră brută așternut pe strat de balast. Proiectul de execuție prevede și amenajarea de podețe prin decolmatarea și repararea podețelor existente, dar și execuția unora noi, amenajarea elementelor de scurgere a apelor prin execuția sanțurilor aferente drumului, execuția rigolelor carosabile pentru continuitatea șanțurilor în dreptul drumurilor laterale, montarea podețelor pentru continuitatea șanțurilor în dreptul accesului la proprietăți, precum și  amenajarea drumurilor laterale pe 15 m lungime cu aceeași structură rutieră ca a drumului principal, consolidări pentru protejarea corpului drumului în zona dinspre albie prin montarea de gabioane, semnalizare rutieră prin executarea marcajelor longitudinale și transversale și prin montarea indicatoarelor rutiere.