Pleșcan- cercetat sub control judiciar

Judecătorii din Petroșani au decis să-l pună sub control judiciar pe fiul fostei consiliere județene, acesta fiind acuzat de loviri și alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice dar și distrugere. Daniel Ovidiu Pleșcan nu are voie să părăsească localitatea de domiciliu, dar poate contesta controlul judiciar. La fel pot face și procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, acțiunea trebuind a fi făcută în 48 de ore de la soluție.
Scandalul provocat de fiul fostului consilier județean, Dorina Pleșcan, a plecat de la o provocare pusă la cale de tânăr și un alt individ care era cu el. Acesta se afla pe o terasă la care a ajuns, împreună cu o cunoștință, și angajatul Poliției Petroșani, aflat în timpul liber, pentru a lua masa. Pleșcan a scos un telefon mobil și a început să-l filmeze ostentativ pe omul legii, iar când acesta i-a cerut politicos să înceteze, Pleșcan a pornit scandalul. A avut și un complice, un alt tânăr cercetat și el penal pentru participare la scandal.
”Un bărbat de 44 de ani, din Petrila, a fost agresat fizic, aseară, în jurul orei 23, pe terasa unui local din Petroșani. Polițiștii care au fost la fața locului au stabilit că bărbatul de 44 de ani, care se afla pe terasa localului împreună cu o cunoștință, a fost lovit de un alt bărbat de 26 de ani, din Petroșani, iar în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cercetările în acest caz se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani”, a declarat, Laura Bradu, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara. Pleșcan a fost ridicat de către polițiștii de la Serviciul Acțiuni Speciale al IPJ Hunedoara și dus la audieri la Poliția Petroșani.
Amenințări de politician
Pe de altă parte, în timpul în care tânărul era audiat de judecători, în curtea instanței din Valea Jiului se afla și mama tânărului, fost consilier județean în Hunedoara. Dorina Pleșcan era preocupată să amenințe echipa știrilor Antena 1,  de față cu jandarmii ce asigură liniștea și ordinea publică la Judecătoria Petroșani. Aceștia, în loc să intervină, s-au dus la o țigară cu mama bătăușului, chiar în curtea instituției. Nu înainte de a se asigura că dă afară, din curtea instituției echipa Antena 1, dar nu și pe Dorina Pleșcan. Mai mult, jandarmii au cerut și suplimentări de trupe, ori cel puțin așa a părut în condițiile în care le-au sosit colegi tocmai din Lupeni. Dar nu pentru a-l tempera din amenințări pe politician, recte Dorina Pleșcan- alias ”StatUPe” și de a-l sancționa, ci pentru a fi siguri că echipa știrilor Antena 1 nu mai are acces deloc în incinta Judecătoriei Petroșani.statupe