Polițiștii din Petroșani care au întrerupt brutal o emisiune transmisă live, aruncând la gunoi un drept fundamental al omului, cercetați de IGPR. Ministerul Afacerilor Interne a sesizat și Direcția Generală Anticorupție

Ministerul Afacerilor Interne a luat act de derapajul extrem de grav al unor polițiști din cadrul IPJ Hunedoara- Poliția Petroșani, care au intervenit brutal în timpul unei emisiuni a publicației Observatorul Național TV, desfășurată pe domeniul public și cu respectarea legislației. Ministerul a sesizat Inspectoratul General al Poliției Române pentru a efectua cercetări în legătură cu acest derapaj grav al polițiștilor.

Ministerul a sesizat și Direcția Generală Anticorupție, pentru că sunt suspiciuni rezonabile cu privire la unele acțiuni ale unora dintre polițiști. Cele două organisme vor trebui să dispună măsuri ferme după finalizarea anchetei, ca astfel de abuzuri să nu se mai repete. De precizat ar fi și faptul că conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara n-a făcut nici măcar o singură precizare cu privire la modul de intervenție al angajaților din subordine. Din informațiile noastre n-a dispus, cel puțin până la acest moment, o cercetare internă așa cum ar fi trebuit să se întâmple. Observatorul Național a sesizat în legătură cu acest grav derapaj al autorităților și alte organisme naționale și internaționale.

Vă reamintim că mai mulți polițiști din Petroșani au întrerupt o transmisiune în care se vorbea de un posibil abuz comis tot de ei în urmă cu câteva ore, în Petroșani, asupra unui cetățean. Angajații Poliției Petroșani au intrat în casa omului fără un mandat de percheziție, fără a-i aduce la cunoștință dacă este suspect pentru o faptă ilegală ori care este motivul real pentru care s-a dispus o dislocare masivă de forțe la locuința sa. Un avocat a arătat în direct, prin telefon, că a fost grav încălcată legea iar polițiștii au comis un abuz. Acesta a fost momentul declanșator al intervenției brutale a polițiștilor însoțiți și de jandarmi. Angajații plătiți din banii cetățenilor onești au întrerupt emisiunea întocmai cum făceau securiștii și milițienii în perioada regimului totalitar, încălcând un drept fundamental garantat de Constituție, cel privind libertatea de exprimare. Un drept care stă la baza democrației, dar care poate fi oricând suprimat de Poliția Petroșani fără nici o teamă de consecințe.
Intervenția brutală a polițiștilor o puteți vedea aici: Minutul 26:30.

 

Direcția Generală Anticorupție trebuie să descopere posibile legături ale unor polițiști din Petroșani cu lumea interlopă. Aceste fapte sunt asociate celor de corupție iar ancheta va trebui să arate dacă sunt încălcări grave ale legii.
Ofițerii DGA au de analizat situații care ridică mari semne de întrebare în legătură cu corectitudinea unor polițiști din Petroșani. Un exemplu ar fi și faptul că polițiștii s-au sesizat după ce un interlop condamnat pentru infracțiuni cu violență a depus o plângere pentru o presupusă ”calomnie”. A doua zi polițiștii au chemat la audieri persoanele indicate în plângere pentru a soluționa cu celeritate dosarul. De aceiași celeritate nu se bucură mulți cetățeni fără cazier, plătitori de taxe și impozite, oameni onești, care au depuse plângeri de ani de zile. Mulți dintre aceștia nici după doi ani de la depunerea sesizării n-au fost chemați să li se ia o simplă declarație ca persoană vătămată. Mai mult decât atât, unele infracțiuni comise în municipiul Petroșani duc către suspecți care au legături chiar de rudenie cu unii polițiști. Toate aceste suspiciuni vor trebui analizate de către ofițerii anticorupție iar Poliția Petroșani readusă pe drumul bun, respectiv să lucreze în beneficiul cetățeanului onest.