POLIŢIŞTII HUNEDORENI LA DATORIE, ÎN NOAPTEA DINTRE ANI

Numărul poliţiştilor care vor acţiona  la sfârşit de an, pentru ca zilele de sărbătoare să fie petrecute în siguranţă, a fost suplimentat  
 
În perioada 30 decembrie 2017 – 02  ianuarie 2018, pentru ca zilele de sărbătoare să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, poliţiştii hunedoreni vor fi pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi să intervină atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale. În această perioadă,  peste 250 de poliţiştii hunedoreni vor fi la datorie, în slujba comunităţii, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, astfel încât toţi cetăţenii să îşi petreacă sărbătorile în linişte.
 
Printr-un plan de măsuri specifice, conducerea I.P.J. Hunedoara a stabilit activităţi concrete în vederea menţinerii ordinii şi a siguranţei publice în zonele care cu  o fluenţă mare de public, precum şi în staţiunile şi localităţile cu pondere turistică şi a dispus iniţierea de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor cu violenţă, a evaziunii fiscale şi a altor fapte care aduc prejudicii patrimoniului public şi privat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea cu fermitate a fenomenului infracţional şi contravenţional din domeniul silvic.
 
Din totalul de celor peste 250 de poliţişti care vor acţiona zilnic, vor face parte poliţişti din structurile operative, respectiv poliţişti de ordine publică, poliţişti de poliţie rutieră, poliţie transporturi, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă. De asemenea, poliţişti  din toate structurile vor constitui o rezervă, fiind pregătiţi să intervină dacă situaţia impune.
 
Din punctul de vedere al activităților comerciale și al combaterii evaziunii fiscale, poliţiştii structurilor de investigare a fraudelor vor intensifica activităţile de verificare a modului de depozitare, transport și valorificare a produselor alimentare, în timp ce poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase vor continua controalele în domeniul comercializării și a utilizării articolelor pe bază de amestecuri pirotehnice.
 
Pe lângă aspectele economice și de respectare a legislației specifice acestor produse, materialele pirotehnice pot fi extrem de periculoase și pot conduce la accidente grave.
 

 
Poliţiştii rutieri vor intensifica activităţile în trafic, în scopul prevenirii şi a combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere
 
Întrucât se aşteaptă o creștere a valorilor de trafic pe principalele artere din judeţ, poliţiştii rutieri vor desfăşura, în principal, acțiuni vizând fluidizarea circulației și prevenirea accidentelor rutiere.
În acest context, poliţiştii le reamintesc participanţilor la trafic  că legislația în vigoare nu condiţionează utilizarea anvelopelor de iarnă de o anumită dată calendaristică, ci de starea părţii carosabile, respectiv atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
De asemenea, în aceste condiții, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă. În afară de sancționarea cu amendă, se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autovehiculului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
În condiţiile unui trafic aglomerat sau a apariției blocajelor rutiere cauzate de precipitaţii, păstraţi-vă calmul, nu blocaţi intersecţiile şi nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate.
Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.
 
RECOMANDĂRI PREVENTIVE
 

  • În locurile publice, la piaţă, în magazine, aveţi grijă de bunurile dumneavoastră! Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să poarte cheia locuinţei la vedere!

 
Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de consumul de alcool!
 

  • La cumpărături, locul cel mai sigur pentru păstrarea portmoneului este buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei!

Nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de ,,chilipiruri”, de cele mai multe ori produsele sunt fie contrafăcute, fie provin din săvârşirea unor infracţiuni!
 

  • În mijloacele de transport în comun, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră, atunci când aşteptaţi mijloacele de transport în comun!

Ţineţi, pe cât posibil, bagajul aşezat în faţa dumneavoastră!
 

  • În tren, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate, nici pentru perioade scurte de timp!

Nu consumaţi băuturi alcoolice, sucuri sau cafea, de la persoane necunoscute!
Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute!
La plata legitimaţiilor de călătorie, nu expuneţi la vedere întreaga sumă de bani pe care o aveţi la dumneavoastră!
Evitaţi transportarea unor sume mari de bani sau valori dacă nu vă luaţi măsuri de siguranţă corespunzătoare!
Cereţi să vi se prezinte, şi verificaţi cu atenţie, legitimaţiile persoanelor care îşi declină calităţi oficiale, reţineţi numele acestora şi instituţia din care fac parte!
Dacă pe timpul călătoriei luaţi cunoştinţă despre săvârşirea vreunei infracţiuni, sesizaţi de îndată poliţia transporturi din staţiile de cale ferată şi trenurile de călători!
 

  • Atenţie!

În preajma Sărbătorilor de Iarnă, răufăcătorii pot profita de buna-credinţă a cetăţenilor şi pot fura din locuinţele ale căror uşi le sunt deschise sau din locuinţele pe care le găsesc descuiate.
Acordaţi maximă atenţie persoanelor care sună la uşa dumneavoastră sau pe care le introduceţi în casă!
Obişnuiţi copiii să nu deschidă uşa nimănui în lipsa dumneavoastră, ca să nu trădeze că sunt singuri în casă!
 

  • De asemenea, în această perioadă, părinţii sunt rugaţi să supravegheze copiii cu atenţie sporită deoarece aceştia sunt expuşi accidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.