Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Polițiștii nevinovați vor plăti în locul șefului Liviu Dumitru?

    PUBLICAT ÎN

    O înțelegere între șeful IPJ Hunedoara, comisarul șef Liviu Dumitru, și cel al Serviciului de Medicină Legală Hunedoara ar putea duce la sancțiuni aspre împotriva unor oameni nevinovați, mai exact împotriva unor polițiști care nu au făcut altceva decât să asculte și să execute ordinul superiorului. Așa cum arătam într-o anchetă publicată de Observatorul Național, între IPJ Hunedoara și SML Hunedoara n-a existat niciodată un protocol oficial de colaborare, dar a fost unul bazat pe o înțelegere verbală între Dumitru și dr. Mărculescu. În baza acestei înțelegeri, polițiștii erau obligați să deservească autospeciala de transport cadavre a SML Hunedoara, deși acest lucru era sub demnitatea lor și mai ales ilegal. Oamenii, mulți cu familii de întreținut, n-au avut încotro și au executat ordinul iar acum ar putea avea de suferit. Deja printre ei există temerea că vor fi obligați să-și asume ilegalitatea și să suporte consecințele care ar putea merge până la excluderea din sistem. Totodată, cei mai mulți dintre cei care au executat ordinul superiorului sunt revoltați de faptul că ar putea fi scoși vinovați, deși ei au dus la îndeplinire un ordin de serviciu.
     

     

     

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Undă verde pentru elaborarea studiului de fezabilitate al proiectului TransRegio Hunedoara – Sântuhalm – Autostrada A1

    Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a semnat contractul de servicii pentru elaborarea studiului...

    Mesajul Ministrului Culturii, Natalia-Elena INTOTERO cu prilejul Zilei Naționale a Culturii

    Astăzi, 15 ianuarie, celebrăm Ziua Națională a Culturii, o zi dedicată esenței sufletului românesc,...

    MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR: 2024 este cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România

    MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR: 2024 este cel mai călduros an din istoria măsurătorilor...