Polițistul care a vorbit cu Alexandra la telefon rupe tăcerea: "Nu mă simt deloc vinovat la treaba asta! Mi-a spus că a fost violată"

Viorel Florescu, polițistul care a vorbit cu Alexandra Măceșanu atunci când tânăra a sunat la 112, pretinde că nu a avut o atitudine refractară, așa cum îl acuză raportul Ministerului de Interne. Florescu a povestit că fata plângea la telefon și că i-a spus că era în cartierul Bold din Caracal. Surpriză! însă, polițistul nu știa unde este acest cartier și a întrebat în ce județ se află.

„Din contră, i-am spus de nenumărate ori să stea liniștită că ajunge un echipaj de poliție acolo, la ea. Am întrebat-o cum a ajuns acolo. Noi, de la dispecerat, nu cunoaștem zona Caracalului. Nu știm cum a zis ea: „Am trecut pe lângă un dig și sunt în Bold, cam așa ceva”. Nu știam ce e Bold, de aia îmi aduc aminte că am întrebat-o: „Bold e în județul Olt acolo, ce e?”. Și atunci ea a zis: „Stați puțin că am găsit eu o carte de vizită” și mi-a citit de pe ea, numele, ce scria acolo”, a povestit Florescu, la România TV.

Polițistul spune că nu se simte deloc vinovat: „I-am zis că polițiștii probabil sunt pe drum, i-am zis să se liniștească în continuare. A trecut prin foarte multe probleme, mi-a spus că e răpită și violată, că este și bătută. Cunosc vocea omului, nu sunt de ieri, de azi. Nu am avut intenție să nu iau în serios apelul fetei. Nu mă simt vinovat la treaba asta”, a precizat Florescu.

Dialogul halucinant dintre polițistul de la 112 și Alexandra, fata ucisă de criminalul din Caracal: „Bine, bine, stai acolo! Nu mai ține linia ocupată”

Alexandra Măceșanu a avut în ultimele clipe din viață o discuție telefonică cu polițistul care a preluat apelul de la operatorul STS.
Alexandra: Am fost răpită și violată. M-a luat.

Polițist: Unde ești, mă?
Alexandra: În Caracal, în Caracal!
Polițist: În Caracal, unde?
Alexandra: În Caracal…
Polițist: Bine, bine, stai acolo. Rămâi acolo că îți trimit eu echipaj, dar nu mai ține linia ocupată.
Alexandra: Vine și mă bate iară. M-a violat!