Polițistul Gabriel Bașta de la Poliția Petroșani a cerut arest la domiciliu! Alții 10 inculpați au fost reținuți de procurorii DIICOT în acest dosar.! VIDEO

Prins în urma unui flagrant efectuat de procurorii DIICOT- BT Hunedoara, angajatul Poliției Municipiului Petroșani a fost arestat pentru o perioadă de 30 de zile. Gabriel Bașta a cerut judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Hunedoara să fie cercetat de DIICOT sub măsura preventivă a controlului judiciar. Bașta le-a mai spus magistraților prin apărătorul său că ar putea fi cercetat chiar sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, dacă nu se poate acorda control judiciar. Magistratul a fost însă convins de probele procurorilor și l-a considerat pe polițist un pericol dacă ar fi în afara arestului. Bașta Gabriel, polițist în cadrul Poliției Petroșani, este cercetat de procurorii DIICOT pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (41 de acte materiale) şi complicitate la contrabandă asimilată. Alții 10 inculpați au fost reținuți de procurorii DIICOT în acest dosar.

Secrete din Poliția Petroșani- divulgate traficanților

”La datele de 06 și 08.11.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara au dispus reținerea a 11 inculpați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă, luare de mită, în formă continuată, complicitate la contrabandă asimilată și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

S-a reținut că, în anul 2022, șase dintre inculpați, au constituit, pe criterii familiale, un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii infracțiunii de contrabandă cu țigarete. Membrii grupului infracțional, sub coordonarea unuia dintre inculpați și având sarcini stabilite de acesta au achiziționat țigarete de contrabandă din Ucraina, pe care le-au transportat, distribuit și comercializat preponderent stradal, în mai multe localități din județele Hunedoara și Alba, prețurile pentru un pachet variind între 8 și 14 lei, în funcție de sortiment și cantitatea achiziționată.

Din cercetările efectuate a mai rezultat faptul că alți patru inculpați, neafiliați grupului infracțional, au comercializat în mod repetat, țigarete de contrabandă, provenite din spațiul extracomunitar.

În aceeași cauză, se efectuează cercetări cu privire la un inculpat, agent de poliție, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (41 de acte materiale), complicitate la contrabandă asimilată și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, constând în aceea că, în perioada 2018 – 06.11.2023 a primit în mod direct, sume de bani cuprinse între 500 de lei și 2000 de lei în schimbul cărora a oferit protecție unor persoane implicate în activitatea ilicită de contrabandă cu țigări, furnizându-le informații despre efectuarea unor percheziții, dispunerea de măsuri preventive sau acțiuni de control ce urmau a se desfășura la operatori economici din zona Văii Jiului. La data de 06.11.2023, a fost prins în flagrant în timp ce a primit mită suma de 1000 de lei în scopurile menționate. Tot în cursul zilei de ieri, au fost puse în aplicare 56 de mandate de percheziție domiciliară în județele Hunedoara și Alba fiind identificate și ridicate 60.000 de țigarete, 56 de telefoane mobile și 30 de cartele telefonice, sumele de 19.650 lei și 2.570 euro, precum și alte mijloace de probă.

Astăzi, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Hunedoara, cu propunerea de arestare pentru o perioadă de 30 de zile a celorlalți 10 inculpați cercetați în cauză”, a informat DIICOT- BT Hunedoara. Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia. Acțiunea s-a realizat cu sprijinul polițiștilor Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, Cluj–Napoca și Oradea, precum și al Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba. La activități au participat și jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean „Decebal” Hunedoara. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Pe de altă parte, Bașta nu este singurul polițist vizat de anchete. Alți câțiva angajați ai Poliției Petroșani au pe numele lor sesizări la DIICOT ori alte foruri, pentru presupuse legături cu anumiți interlopi din Valea Jiului.