POMPIERII AU FOST LA DATORIE DE CRĂCIUN

În Ajun și în prima zi a Crăciunului, peste 5.100 de pompieri s-au aflat, zilnic, la datorie pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor.
În perioada 24-25 decembrie a.c., la nivel național au avut loc 2.255 situații de urgență, salvatorii fiind solicitaţi la 141 misiuni de stingere a incendiilor, 1.928 cazuri SMURD (1.909 pentru acordarea primului ajutor și 19 misiuni de descarcerare), 66 pentru deblocare sau salvare, precum și alte 120 intervenții în sprijinul comunităților.
De asemenea, în cele două zile, 1.886 persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, iar alte 44 persoane au fost salvate din medii ostile vieții.
Numărul intervențiilor la care au participat efectivele IGSU a scăzut cu aproximativ 5% față de perioada Crăciunului din anul 2016, fiind înregistrate cu 137 mai puține evenimente în acest an.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat.