Pregătiri pentru nedeia de la Tulişa

Muntele Tulişa este un simbol al luptei de rezistenţă împotriva austro-ungarilor, iar eroii căzuţi pe câmpul de luptă sunt cinstiţi, an de an, aşa cum se cuvine, printr-un pelerinaj şi o petrecere câmpenească în vârful muntelui.
 
Localnicii, dar şi autorităţile din Uricani au hotărât să organizeze pe munte manifestări care să-i cinstească pe eroii căzuţi în luptă, pentru că, spun edilii, acolo au murit atât soldaţi, cât şi ţărani, oameni care au întemeiat primele gospodării în zona de munte a Văii Jiului, români şi unguri.
Manifestarea de mâine (joi) va fi una solemnă, cu depunere de coroane și o slujbă de pomenire pentru sutele de eroi din munte care sunt vegheaţi de troiţa impunătoare ridicată chiar pe vârf, spune primarul din Uricani. ”Momentul va fi marcat, va fi o depunere de coroane de flori din partea Consiliului Local și a Primăriei Uricani. Apoi este o slujbă de pomenire, fără spectacol, pentru că vremurile trec și banii sunt mai puțini. Din acest motiv nu facem un spectacol, pentru că avem investiții de făcut. Este totuși o petrecere la iarbă verde, stăm cu momârlanii, am pus fiecare mână de la mână, unul mai aduce un radio, fiecare cum poate”, declară primarul Dănuț Buhăescu.  Pentru localnici și turiști întâlnirea de pe Tulișa este prilej de rememorare a timpului în care România trecea prin momente de cumpănă și a sacrificiului localnicilor care au luptat pentru pământurile lor. Timp de 90 de ani de pomenirea miilor de ostași care au murit pe Tulişa s-au ocupat câteva familii de momârlani iar la câțiva ani după Revoluția din 1989, evenimentul este susținut și de autoritățile locale.