Premierul Dăncilă – vizită de lucru la Bruxelles; va participa la sesiunea plenară a CESE şi se va întâlni cu secretarul general al NATO

0

Prim-ministrul Viorica Dăncilă va efectua miercuri şi joi o vizită de lucru la Bruxelles, în vederea prezentării priorităţilor preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene în cadrul sesiunii plenare a Comitetului Economic şi Social European (CESE).

Un alt element important al vizitei va fi întrevederea bilaterală pe care Viorica Dăncilă o va avea cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la sediul Cartierului General al NATO din Bruxelles, cu scopul trecerii în revistă a principalelor subiecte aflate pe agenda Alianţei, cu accent pe temele de interes pentru România şi pe contribuţiile ţării noastre la implementarea politicilor şi deciziilor aliate, informează Guvernul, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Totodată, agenda vizitei cuprinde şi participarea prim-ministrului Viorica Dăncilă la ceremonia oficială dedicată Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, organizată de Congresul Evreiesc European, sub patronajul preşedintelui Parlamentului European, Antonio Tajani, precum şi întrevederea premierului român cu preşedintele Comitetului Economic şi Social European, Luca Jahier, şi participarea la reuniunea socialiştilor europeni.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă va participa, de asemenea, alături de înalţi oficiali europeni şi membri ai Guvernului de la Bucureşti, la vernisajul expoziţiei de fotografie şi la concertul dedicat debutului preşedinţiei române la Consiliul UE.

Din delegaţia guvernamentală fac parte ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, ministrul Apărării Naţionale, Beniamin-Gabriel Leş, ministrul Economiei, Niculae Bădălău, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, ministrul interimar al Transporturilor, Rovana Plumb, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer-Daniel Breaz.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here