Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Premierul Nicolae Ciucă: ”Taxele vor fi crescute cu 50% faţă de valoarea iniţială!”

    PUBLICAT ÎN

    Întrebat despre amendamentul depus de senatorii din coaliția de guvernare, ce presupune majorarea cu 50% a taxelor și impozitelor locale, premierul Nicolae Ciucă a anunțat că decizia a fost deja luată în coaliție.

    Acesta a subliniat însă că varianta privind stabilirea acestor impozite după grilele notariale a fost amânată, după ce autoritățile locale au atenționat că acest lucru era imposibil de realizat până la sfârșitul anului. 

    „Este un amendament care a fost discutat şi la nivelul coaliției, a fost discutat şi cu reprezentanții autorităţilor locale, atât cu Uniunea Naţională a Consiliilor Județene, cu Asociaţia Municipiilor, a oraşelor, a comunelor, fiecare dintre dumnealor venind şi ridicând problema că vechea formulă din Codul Fiscal prevedea o serie întreagă de demersuri tehnice, anume acea ridicare a nivelului de impozit în funcţie de valoarea cuprinsă în grilele notariale, ceea ce, la nivelul autorităţilor locale, tehnic era imposibil de realizat până la finale anului. De aceea s-a solicitat şi s-a obţinut acordul politic ca această decizie să fie amânată, în schimb se introduce amendamentul astfel încât acestea să fie crescute cu 50% faţă de valoarea iniţială, din ceea ce există acum”, a precizat premierul Ciucă, la o conferinţă de presă, potrivit România TV.

    Amendamentul a fost depus de senatorii PSD și PNL

    Senatorii PSD și PNL au depus amendamentul pe șest!

    Este vorba despre amendamente depuse în Parlament, nu la Guvern, de către senatori, din partea Partidului Social Democrat și din partea Partidului Național Liberal.  

    Şi-au dat seama cei din coaliția de guvernare că e nevoie de bani la bugetul de stat și nu puteau aștepta până în 2024-2025, așa cum cereau primarii, ca să-și actualizeze sistemele, astfel încât să poată încasa noile taxe locale, așa cum prevede Codul fiscal care a fost modificat în această vară. 

    Cât vom plăti în plus pentru impozitul casei 

    Spre exemplu, pentru o clădire din beton, pentru care până acum era perceput un impozit de 1.000 de lei, ce are instalații de apă, canalizare, instalații electrice și de încălzire, impozitul ar putea să ajungă până la 1.500 de lei.  

    SPONSORIZATE

    CNAIR: RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE ( >12 T) PE FONDUL CODULUI ROȘU DE CANICULĂ

    În contextul avertizării de cod roșu de caniculă emisă de Administrația Națională de Meteorologie...

    ITM HUNEDOARA: Măsuri de protecție în perioade cu temperaturi extreme ridicate

    (ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr.99 din 29 iunie 2000)În sensul O.U.G nr.99/2000, prin temperaturi extreme...

    STS: Mii de apeluri la 112 în weekendul cu primul cod roșu extins de caniculă

    Pe perioada de valabilitate a primului cod roșu de caniculă extins pentru mai mult...

    Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creșterea investițiilor străine directe în Europa Centrală și de Est. Cazul României

    Pentru ca țările emergente din Europa Centrală și de Est să atingă un ritm...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    PATRU PERSOANE REȚINUTE PENTRU TRAFIC DE DROGURI ÎN SIBIU

    Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial...

    ATAC BARBAR ÎN SECTORUL 1: BĂRBAT LOVIT CU SATÂRUL ÎN CAP ÎN TIMP CE ÎNCERCA SĂ PRINDĂ UN HOȚ DE ȚIGĂRI

    În Sectorul 1 al Capitalei, un incident violent a avut loc când un bărbat...

    ACCIDENT RUTIER ÎN VRANCEA: CINCI PERSOANE RĂNITE PE DN 2 E85

    În acest moment, polițiștii rutieri intervin la un accident rutier, sesizat prin SNUAU 112...