Premierul Viorica Dăncilă susţine că va vota la referendumul de duminică

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri, la Bacău, că va merge duminică la urne şi va vota atât pentru alegerile europarlamentare, cât şi pentru referendum.
Aflată într-o vizită în municipiul Bacău, Dăncilă a afirmat că va participa la referendum pe motiv că este un susţinător al statului de drept şi al independenţei justiţiei.
„Da. Voi participa duminică la vot şi voi vota la ambele, şi pentru alegerile europarlamentare, voi vota pentru imaginea României, voi vota pentru câştigarea demnităţii României pentru că, ştiţi, am fost europarlamentar nouă ani de zile, ştiu ce înseamnă lucrul în instituţiile europene, ştiu cât de important este să avem acolo oameni implicaţi, oameni care să lucreze pe directive, pe regulamente, în care să se regăsească şi obiectivele României şi ale românilor. (…) Voi vota şi pentru referendum. Aşa cum am spus de fiecare dată, sunt un susţinător al statului de drept, al independenţei justiţiei, dar şi al drepturilor cetăţenilor, pentru că şi acest lucru trebuie să îl avem în vedere de fiecare dată şi între toate trebuie să existe un echilibru”, a afirmat Dăncilă.