Primăria Municipiului Petroșani a depus cereri de finanțare, pe fonduri europene, pentru documentațiile de specialitate ale unor proiecte de aproape 100 de milioane de euro.

La fel ca și studiile de fezabilitate, proiectele ar urma să fie realizate tot cu fonduri de la UE. Vorbim despre investiții care vor duce la dezvoltarea municipiului Petroșani.

Fără această parte de documentații de specialitate, studii de fezabilitate sau proiecte tehnice, investițiile în sine nu se pot implementa, iar alocarea de sume în acest sens de la Uniunea Europeană reprezintă un real sprijin pentru administrațiile publice. Iar primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi, și-a propus, pentru viitorul exercițiu financiar european, să atragă cel puțin 100 de milioane de euro în proiecte de investiții.
„În această săptămână am depus la ADR Vest 4 cereri de finanțare pentru studii de fezabilitate și documentații tehnice pentru 4 proiecte mari, finanțabile în perioada 2021 – 2027. Sunt 4 proiecte care au un buget total de 94.184.930 de euro”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Sunt proiecte depuse pe patru direcții de finanțare, respectiv: Mobilitate urbană, Infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiective de patrimoniu, Regenerare urbană, respectiv Specializare inteligentă.