Primăria Municipiului Petroșani: Internet și televiziune în stațiunea Parâng

Stațiunea Parâng va beneficia de servicii de internet și televiziune, iar mentenanța rețelei de fibră optică de pe traseul telescaunului TS3 va fi asigurată cu titlu gratuit de societatea care va introduce serviciile respective.
Primăria Municipiului Petroșani a decis să încheie un contract de colaborare pentru serviciile de mentenanță a rețelei de fibră optică cu SC Electrosim SRL, ca urmare a unei cereri înaintate de societatea în cauză privind asigurarea a două fire de fibră optică din cea existentă pe traseul TS3, în vederea introducerii serviciilor de internet și televiziune în stațiunea Parâng.
Consiliul Local a aprobat solicitarea, precum și încheierea contractului de colaborare între U.A.T. Municipiul Petroșani, prin Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat, și SC Electrosim SRL.