PRIMĂRIA PETRILA: Toate școlile din orașul Petrila au asigurată căldura și utilitățile

Primarul orașului Petrila, Vasile Jurca împreună cu viceprimarul orașului, Marius Heljiu au verificat dacă sunt îndeplinite toate condițiile pentru începerea noului an școlar. Câteva mici probleme care au fost rezolvate în cel mai scurt timp, cu toate acestea toate școlile de pe raza orașului Petrila sunt bine îngrijite și pregătite pentru începerea noului an școlar. Toate școlile din orașul Petrila au asigurată căldura și utilitățile, la cele din zona urbană avem încălzirea cu centralele pe gaz, iar la școala și grădinița din Cimpa încălzirea se face cu combustibil solid.
La festivitățile organizate în fiecare instituție școlară din orașul Petrila au fost prezenți primarul orașului, Vasile Jurca, viceprimarul orașului, Marius Heljiu și subprefectul județului Hunedoara, Gheorghe Urdea, care au transmis fiecare în parte mesajul lor de încurajare în noul an școlar și de susținere în activitatea educațională din partea administrației locale.
”Dragi elevi, stimați profesori și părinţi,
Începutul fiecărui an şcolar reprezintă o bucurie şi o provocare pentru fiecare dintre noi în ceea ce privește cunoașterea şi disciplina, încrederea şi speranţa. Ne dorim ca și în acest an școlar parteneriatul școală-familie-comunitate locală să funcționeze pentru a vă sprijini în lungul drum al formării. Cadrele didactice își cunosc misiunea, aceea de a vă îndruma spre calea cunoașterii. Părinții au misiunea de a colabora cu școala prin supravegherea frecvenței copiilor la orele de curs și prin monitorizarea comportamentului acestora în afara școlii. Noi, autoritățile locale, conștienți fiind că investiția în educație este garanția unui viitor performant, ne vom implica și în continuare, fără rezerve, în sectorul educațional. Dragi elevi, să aveţi încredere deplină în puterile voastre şi să fiţi convinşi că veți reuși în toate provocările pe care școala vi le va scoate în cale. Esenţial pentru reuşita voastră, dar şi în viaţă, este faptul că numai învăţând se poate obține împlinirea personală şi succesul”, a transmis Vasile Jurca.
”Stimaţi elevi, profesori și părinți,
Fiecare generaţie de elevi înseamnă o nouă acumulare de emoţii și de împliniri trăite alături de ei. Suntem convinși că pe parcursul următorilor ani, deopotrivă dascăli și părinți, veți fi mereu alături de copii, că îi veți sprijini și îi veți încuraja pe drumul lor spre dezvoltarea profesională, socială şi intelectuală. În încheiere, dorim să vă transmitem, dragi elevi, mult succes în noul an școlar, iar domnilor profesori le dorim să găsească permanent calea spre inimile generațiilor următoare de elevi şi să le deschidă poarta cunoaşterii pentru a păşi încrezători pe drumul vieții”, a transmis Marius Heljiu.
”Dragi elevi, profesori și părinți,
Mă bucur sa ma aflu astazi alaturi de dumneavoastră, cu prilejul deschiderii noului an scolar. Eu vă urez tuturor un an şcolar frumos, cu rezultate cât mai bune de care să ne bucurăm cu toţii. Tuturor elevilor le doresc, în noul an, mult succes, sănătate şi spor la învăţătură”, a transmis Gheorghe Urdea.