Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    PRIMĂRIA PETROȘANI – Alături de licenii din Petroșani!

    PUBLICAT ÎN

    Primăria și Consiliul Local al Municipiului Petroșani susțin și în acest an organizarea Balurilor Bobocilor la liceele din localitate. Ca urmare a adreselor primite de la instituțiile de învățământ, precum și a discuțiilor pe care le-am purtat cu reprezentanții acestora, am decis să fim alături de elevi și să sprijinim în mod egal fiecare unitate de învățământ unde se organizează astfel de acțiuni dedicate celor care au pășit în clasa a IX-a.
     Astfel, fiecare liceu din municipiul Petroșani va fi sprijinit cu suma de 2.000 de lei, alocată prin hotărâre a Consiliului Local Petroșani. Manifestările de acest gen se bucură de un real succes în rândul elevilor care doresc să fie alături de noii colegi de liceu, testându-i în diverse probe. Aceste evenimente cultural-artistic şi-au propus să contribuie la stimularea creativităţii tinerilor şi implicit la promovarea liceelor lor.
    Suma va fi folosită pentru serviciile artistice, sonorizare, decor, precum şi pentru achiziţionarea unor materiale necesare pentru organizarea evenimentului (afişe, banner, articole decorative).

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    TENSIUNI ÎN COALIȚIE: CIUCĂ ȘI CIOLACU ÎN CONFLICT PE TEMA DROGURILOR

    Tensiunile din cadrul coaliției de guvernare se intensifică pe fondul unor neînțelegeri între premierul...

    AUR, ACUZAT DE CERERI DE FINANȚARE ILEGALE PENTRU CANDIDAȚI

    Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) este din nou în centrul unui scandal, după...

    CIOLACU: ROMÂNIA AR PUTEA INTRA ÎN SCHENGEN PÂNĂ LA SFÂRȘITUL ANULUI

    Premierul Marcel Ciolacu a declarat recent că sunt șanse foarte mari ca România să...