Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    PRIMĂRIA PETROȘANI – Elevi din Ungaria vor participa la acțiunile organizate de Primăria Municipiului Petroșani

    PUBLICAT ÎN

    15 elevi și 2 profesori coordonatori se află în aceste zile la Petroșani și m-am bucurat să mă întâlnesc cu ei la sediul Primăriei Municipiului Petroșani.,
    Elevii, însoțiți de cadrele didactice sunt aici în tabără, în timp ce elevi din municipiul Petroșani petrec câteva zile de vacanță în Varpalota – Ungaria, în baza programului comun de acțiuni pe care l-am semnat în primăvara acestui an cu reprezentanții orașului înfrățit cu municipiul Petroșani.
    În această săptămână, elevii din Ungaria vor participa la acțiunile organizate de Primăria Municipiului Petroșani, vor vizita Deva, Orăștie, Peștera Bolii și, bineînțeles, municipiul Petroșani.
    Încercăm să le oferim o vacanță cât mai plăcută, să cunoască Petroșaniul și să își dorească să revină pe meleagurile noastre.
    Acordul de înfrățire dintre Petroșani și Varpalota datează de mai bine de două decenii, iar semnarea acestui document a deschis o cale de dialog și acțiune deosebit de fructuoase între comunitățile române și maghiare, stabilite inclusiv prin intermediul acestui program comun de activități, care trasează liniile relațiilor bilaterale, atât în plan social, cât și cultural.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    VIJELII ȘI PLOI TORENȚIALE ÎN APROAPE TOATĂ ȚARA. AVERTIZĂRI COD GALBEN ȘI COD PORTOCALIU, PÂNĂ LA ORA 23:00

    Perioadele de caniculă sunt urmate, în numeroase situații, de episoade de instabilitate atmosferică accentuată....

    PETROȘANI REDUCE CU 51% CONSUMUL DE ENERGIE PENTRU ILUMINATUL PUBLIC

    Municipiul Petroșani va reduce, începând de miercuri seara, consumul de energie electrică destinat iluminatului...

    POMPIERII ROMÂNI AU PROTEJAT LOCUINȚE ȘI O MĂNĂSTIRE AMENINȚATE DE UN INCENDIU ÎN GRECIA

    Pompierii români dislocați în Republica Elenă au intervenit, în seara zilei de 3 august...