PRIMĂRIA PETROȘANI – Invitație la Nedeia Troiţei

Nedeia Troiţei a devenit un simbol al sărbătorii de Sfânta Maria, fiind organizată în Parâng, la 1.500 de metri altitudine, acolo unde momârlanii se strâng an de an la data de 15 august.
Din vremuri străvechi, în această zonă sfintele sărbători sunt celebrate prin nedei, sărbători ale poporului, pline de bucurie și de pioșenie, iar Adormirea Maicii Domnului este una dintre cele mai importante sărbători religioase ale românilor.
Consiliul Local al Municipiului Petroșani a aprobat și în acest an organizarea Nedeii Troiței din Parâng, eveniment care are drept scop promovarea tradițiilor locale și a frumuseții obiceiurilor păstrate nealterate peste ani.
Cei care vor lua parte la această sărbătoare a comunității vor fi întâmpinați cu bucate tradiționale preparate chiar la cota 1.500, muzică și dansuri populare specifice zonei noastre.
De asemenea, toți participanții vor fi scutiți de la plata biletelor pentru transportul cu telescaunul, potrivit proiectului de hotărâre pe care l-am inițiat și care a fost votat în Consiliul Local.