Primăria Petroșani – PESTE 70.000 DE MĂȘTI DE PROTECȚIE PENTRU UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN PETROȘANI

Am avut astăzi o întâlnire online cu directorii unităților de învățământ din municipiul Petroșani cărora le-am comunicat că administrația publică locală le poate pune la dispoziție 72.000 de măști de protecție sanitară, pentru elevi și cadrele didactice.
Pentru a intra în posesia acestora, conducătorii unităților de învățământ școlar și preșcolar din localitate trebuie să adreseze o solicitare în acest sens Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, care va transmite apoi, către noi, necesarul pentru fiecare școală, liceu sau grădiniță.
Măștile de protecție sunt dintre cele primite de la Guvern, precum și din stocul achiziționat anul trecut de Primăria municipiului Petroșani, destinate persoanelor cu venituri reduse, și care nu au fost ridicate de către beneficiari. Măștile vor fi repartizate săptămâna viitoare, în funcție de necesarul transmis de fiecare unitate de învățământ în parte.,a declarat Tiberiu Iacob-Ridzi.