Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Primăria Petroșani: PLAN DE ANALIZĂ ȘI ACOPERIRE A RISCURILOR

    PUBLICAT ÎN

    Consiliul local al municipiului Petroșani a adoptat, la propunerea primarului Tiberiu Iacob Ridzi, ”Planul de Analiză și Acoperire a Riscurilor la nivelul municipiului Petroșani”.
    Documentul, elaborat de către Compartimentul de Protecție Civilă din cadrul Primăriei municipiului Petroșani, în baza legislației de prevenire și acțiune în cadrul unor situații de urgență, analizează riscurile potențiale identificate la nivelul teritoriului administrativ al municipiului Petroșani și al localităților componente acestuia. De asemenea, în cadrul acestui document, sunt stabilite măsurile și modul de acțiune în cazul apariției unor situații de urgență.
    ”Este un document foarte imprtant al cărui scop în constituie, pe de o parte, cunoașterea în detaliu a zonelor în care existe vulnerabilități la diferite situații de risc și, ceea ce este mai important, prin acest Plan ne asigurăm că toți factorii implicați în gestionarea unor situații de acest tip, cunosc modul în care trebuie să acționeze, pe timpul și apariția unor situații de urgență, astfel încât acestea să fie limitate și, pe cât posibil, prevenite”, spune primarul Tiberiu Iacob Ridzi, care este și coordonatorul Comitetului Local pentru Situații de Urgență.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    BĂRBAT BĂTUT CU BRUTALITATE ÎNTR-UN MAGAZIN ALIMENTAR DIN ANINOASA. POLIȚIA ȘI PROCURORII, CHEMAȚI SĂ IA MĂSURI URGENTE

    Un bărbat din orașul Aninoasa, județul Hunedoara, susține că a fost bătut cu brutalitate,...

    PNL a pierdut definitiv procesul cu AEP. Liberalii trebuie să restituie peste 14 milioane de lei din campania lui Nicolae Ciucă

    Partidul Național Liberal (PNL) a pierdut definitiv procesul cu Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), fiind...

    În dosarul Euro Jobs, firma fostului senator Haralambie Vochițoiu, Statul riscă să piardă garanțiile pentru recuperarea unui prejudiciu de 7,7 milioane de lei indicat...

    Ce face Ministerul? Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene trebuie să clarifice ce măsuri a întreprins...