Primăria Petroșani – Precizări cu privire la unele clădiri și terenuri abandonate!

Am prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată la sediul Primăriei Municipiului Petroșani demersurile pe care le-am făcut cu privire la unele imobile din localitate, terenuri și clădiri, lăsate să se degradeze de către proprietarii lor (majoritatea instituții de stat), imobile care de-a lungul timpului au iscat tot felul de controverse. Precizările pe care le-am făcut au legătură în primul rând cu statutul juridic al acestor imobile.
Astfel:Casa Studenților din Petroșani, clădire situată în zona 0 a municipiului, care a aparținut până de curând fostului Minister al Tineretului și Sportului, este abandonată de 18 ani și este o pată neagră pentru aspectul comunității. Am făcut demersuri pentru reabilitarea clădirii, există o serie de hotărâri ale Consiliului Local Petroșani în acest sens, însă nu am găsit înțelegere. Dorința comunității municipiului Petroșani și a mea este ca această clădire a Casei Studenților din Petroșani să fie salvată, iar aici intenționam să înființăm un centru de servicii sociale.
De curând am solicitat în scris doamnei Gabriela Firea, care conduce Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse în proprietatea căruia este acum clădirea abandonată, în primul rând alocarea de fonduri în vederea igienizării și conservării Casei Studenților din Petroșani și în al doilea rând, sprijinul financiar pentru ca această Casă a Studenților din Petroșani, să fie un obiectiv finalizat al noului minister.
Clădirea din str. Timișoarei, nr. 5 din municipiul Petroșani, un fost cămin în suprafață de 752 m², aflat în administrarea Ministerului Afacerilor de Interne din anul 2000, este acum un pericol pentru cetățeni și un focar de infecție. Peste drum de această clădire abandonată, se află sediul Clubului Elevilor din municipiul Petroșani, un club unde sunt angrenați în diferite activități sute de elevi. Degradată în proporție de 70%, construcția s-a transformat într-un spațiu insalubru, iar zi de zi a devenit un pericol public. Primăria Petroșani a luat în mod repetat măsuri pentru igienizarea zonei, pentru marcarea și avertizare a cetățenilor cu privire la pericolul pe care îl reprezintă imobilul. Considerăm că este necesar ca, în regim de urgență, această clădire abandonată să fie demolată, curățată zona și împrejmuită.
Primăria Petroșani și Consiliul Local au solicitat încă din anul 2014 să o preia în administrare, pentru a o transforma în imobil de locuințe, însă răspunsul primit a fost defavorabil.
Am solicitat din nou, în scris, domnului Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, alocarea de fonduri în regim de urgență în vederea demolării și curățirii acestui spațiu atât de periculos pentru comunitatea municipiului Petroșani și apoi transferul cât mai rapid către domeniul public a acestei suprafețe.
Primele măsuri s-au luat deja, respectiv s-a ecologizat parțial zona, s-a împrejmuit și așteptăm răspunsul clar al ministerului la celelalte solicitări ale noastre

Terenul abandonat aflat în zona 0 a municipiului Petroșani, unde a funcționat Hotelul Central.
Cu împrejmuirea degradată, plin de vegetație și deșeuri, terenul s-a transformat într-un spațiu insalubru. În situația acestui teren lăsat de izbeliște consider că se impune adoptarea unor măsuri, în vederea suprataxării, conform prevederilor Legii nr. 227/215, privind Codul Fiscal.
Am solicitat în scris proprietarilor acestui teren abandonat, SIF BANAT- CRIȘANA prin SC CORA SA Hunedoara, ca, în regim de urgență, acest teren să fie curățat, ecologizat și zona împrejmuită cu un gard tip jaluzea.
Trecerea la nivel pe linia 116 Simeria -Livezeni, Stația Petroșani cap X, la km 79+860, intersecție cu str. Timișoarei, stradă care traversează 2 linii CF-Fir 1 și Fir-2, o zonă foarte tranzitată, nu numai pentru municipiul Petroșani, ci și pentru toată Valea Jiului.
Această trecere face legătura cu Cartierul Colonie unde sunt amplasate obiective importante pentru municipiul Petroșani și pentru Valea Jiului, iar șoseaua face legătura cu drumurile E79 și DN66.
În ultimii 7 ani, Regionala CFR Timișoara a avut 2 intervenții la acest obiectiv, însă lucrările s-au axat pe înlocuirea dalelor din beton. Este cert că trecerea la nivel cu calea din str. Timișoarei, stradă care traversează 2 linii CF-Fir 1 și Fir-2, este o zonă foarte importantă.
Am solicitat în scris Directorului general al Sucursalei Regionalei CFR Timișoara să includă în programul de investiții pentru anul 2023, proiectul cu lucrări de modernizare la această trecere la nivel cu calea ferată din str. Timișoarei. De asemenea, ne-am adresat în scris și Directorului General al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., unde a fost lansat proiectul „Măsuri de îmbunătățire a siguranței traficului prin amenajarea trecerilor la nivel a drumurilor cu calea ferată”, cu solicitarea ca, lucrările la șoseaua în zona acestei treceri la nivel a căii ferate, să fie cuprinse în programul de investiții din anul 2023.
Halta C.F.R. „Lunca Jiului” Petroșani.
Am solicitat și în acest caz Directorului General al Sucursalei Regionalei CFR Timișoara să includă în programul de investiții pentru anul 2023, lucrări care să asigure securitatea, sănătatea, condițiile de așteptare, coborâre, urcare, ale publicului călător, care folosește Halta CFR „Lunca Jiului” – Petroșani.
Am primit asigurări că anul acesta se va prioritiza realizarea proiectului, iar în anul 2023, lucrările de modernizare a Stației „Halta Lunca Jiului” vor demara.
În ceea ce privește scheletul clădirii din Cartierul Aeroport, așa cum bine știți, am reușit după mai multe solicitări, să mă întâlnesc cu reprezentanții ENEL, care sunt proprietarii imobilului și cu reprezentantul constructorului, iar acea clădire abandonată a fost demolată. Pe acest teren vom amenaja o parcare, solicitată de oamenii care locuiesc în această zonă.
Pe de altă parte, în afară de aceste clădiri și terenuri, vom face un inventar care să cuprindă toate clădirile și terenurile neîngrijite sau abandonate, fie că sunt în proprietatea unor instituții publice și societăți comerciale sau proprietate privată, și vom lua toate măsurile legale, care pot ajunge până la sancțiuni ori supraimpozitarea acestora, în baza prevederilor legale.
Ar putea fi o imagine cu 1 persoană