Primăria Petroșani – Premiați de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

Petroșani – 20 de cupluri care au împlinit 50, 60 și chiar 65 de căsătorie au fost premiate de Primăria Petroșani.

Pentru organizarea acestei acțiuni, devenită deja tradițională, de la bugetul local al municipiului Petroșani a  fost alocată suma de 13.000 de lei.

”Am premiat, astăzi, cuplurile care au aniversat 50, 60 de ani de căsnicie și chiar un cuplu care a împlinit 65 de ani de căsnicie.
Astăzi, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice țin să le urez multă sănătate seniorilor comunității noastre!”, a declarat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi.

Manifestarea s-a desfășurat în Sala de marmură a Primăriei Petroșani, acolo unde s-au strâns cei care au știut să treacă peste problemele inerente ale vieții și au serbat nunta de aur.  A devenit deja o tradiție la Petroșani premierea celor care aniversează cel puțin 50 de ani de căsătorie.