Primăria Petroșani: ”Zilelor Culturii Maghiare Hunedorene” a X-a ediție

Sâmbătă, 21 septembrie 2019 au avut loc o serie de activități menite să aducă în atenția întregii comunități tradițiile culturale și gastronomice ale maghiarilor, dar și o seamă de personalități din cadrul comunității maghiare hunedorene a căror implicare în viața publică este una apreciabilă. La sărbătoarea din acest an a comunității maghiare din municipiul Petroșani, alături de respectați lideri ai acesteia, precum Janosz Szasz (preot paroh al Bisericii Romano-Catolice ”Sf. Varvara”), Eduard Wersanski, Csaba Kutasi (președinte interimar al UDMR Petroșani) ș.a., au fost prezenți primarul municipiului Petroșani – Tiberiu Iacob Ridzi, europarlamentarul Iuliu Winkler (lider al Organizației județene a UDMR Hunedoara), Pogocsán Ferdinánd (viceprimarul municipiului Deva), Széll Lőrincz (directorul executiv al DJST Hunedoara)
 
Cu prilejul deschiderii ”Zilelor Culturii Maghiare în județul Hunedoara”, la Petroșani, în zona Centrului Civic au avut loc o serie de evenimente în aer liber, unde publicul a fost așteptat cu programe culturale, concerte și delicii din gastronomia maghiară. În așteptarea verdictului pentru ineditul concurs de pregătit al celebrului gulyas unguresc, publicul a fost invitat să se bucure de un inedit concert de promenadă al fanfarei din orașul Varpalota, localitate înfrățită de peste 20 de ani cu municipiul Petroșani.
”Am fost plăcut surprins de activitățile dedicate Zilelor Culturii Maghiare și felicit comunitatea maghiară din Petroșani și din județ pentru această frumoasă inițiativă, dar și pentru faptul că Petroșaniul e gazda celei de a 10-a ediții. Vreau să mulțumesc în special comunității maghiare pentru tot ce a făcut și face pentru comunitatea noastră de la Petroșani. Este o sărbătoare a comunității maghiare dar și a noastră, a comunității din Petroșani și Valea Jiului și cred că astfel de evenimente nu fac altceva decât să păstreze vie tradiția și cultura maghiară și a noastră, implicit, și datoria noastră este să o transmitem mai departe tinerelor generații. Faptul că la Petroșani, și în Valea Jiului, trăiesc de peste 150 de ani mai multe etnii, nu poate fi decât un exemplu de conviețuire într-o Europă unită, cu valori comune și identități diferite”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.