Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Primarul șpăgar din Luncoiu de Jos, cercetat sub control judiciar

    PUBLICAT ÎN

    Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

    Prin ordonanțele din datele de 21.03.2016, 18.04.2016 și 25.04.2016, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au dispus începerea urmăririi penale, efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect și punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul DUD CĂLIN DORIN sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită-prev. de art. 289 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
    Din cercetările efectuate până în prezent, au rezultat probe privind suspiciunea rezonabilă că, în data de 12.10.2015 a primit drept mită de la denunțătorul R.N., 2 (două) motofierăstraie marca RURIS, 190 și respectiv 500 special, achiziționate de către denunțător în data susmenționată, de la SC RURIS IMPEX SRL Craiova-magazinul din Deva, în valoare totală de 1.300 RON, pentru ca inculpatul, în calitate de primar al comunei Luncoiu de Jos, să dispună plata unei cantități de material lemnos achiziționată de către Primăria comunei Luncoiu de Jos în cursul anului 2015 de la societatea comercială administrată de către denunțător.
    În cursul zilei de 25.04.2016 au fost efectuate, cu ajutorul Inspectoratului Județean de Jandarmi, percheziții, atât la locuința inculpatului Dud Călin Dorin, cât și la sediul Primăriei comunei Luncoiu de Jos. Ancheta penală se desfășoară cu sprijinul Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Hunedoara.
    Față de inculpatul Dud Călin Dorin, la data de 25.04.2016, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar, cu stabilirea unor obligații care i-au fost impuse inculpatului pe perioada controlului judiciar.
    Facem precizarea că începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
    Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii penale.
    BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
    Purtător de cuvânt: procuror șef secție judiciară Draia Sanda Ioanela

     

    SPONSORIZATE

    CNAIR: RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE ( >12 T) PE FONDUL CODULUI ROȘU DE CANICULĂ

    În contextul avertizării de cod roșu de caniculă emisă de Administrația Națională de Meteorologie...

    ITM HUNEDOARA: Măsuri de protecție în perioade cu temperaturi extreme ridicate

    (ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr.99 din 29 iunie 2000)În sensul O.U.G nr.99/2000, prin temperaturi extreme...

    STS: Mii de apeluri la 112 în weekendul cu primul cod roșu extins de caniculă

    Pe perioada de valabilitate a primului cod roșu de caniculă extins pentru mai mult...

    Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creșterea investițiilor străine directe în Europa Centrală și de Est. Cazul României

    Pentru ca țările emergente din Europa Centrală și de Est să atingă un ritm...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    PATRU PERSOANE REȚINUTE PENTRU TRAFIC DE DROGURI ÎN SIBIU

    Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial...

    ATAC BARBAR ÎN SECTORUL 1: BĂRBAT LOVIT CU SATÂRUL ÎN CAP ÎN TIMP CE ÎNCERCA SĂ PRINDĂ UN HOȚ DE ȚIGĂRI

    În Sectorul 1 al Capitalei, un incident violent a avut loc când un bărbat...

    ACCIDENT RUTIER ÎN VRANCEA: CINCI PERSOANE RĂNITE PE DN 2 E85

    În acest moment, polițiștii rutieri intervin la un accident rutier, sesizat prin SNUAU 112...