Prinși cu laptopul furat

Doi tineri din Lupeni au fost prinși de oamenii legii cu bunurile pe care tocmai le furaseră dintr-un apartament. ”Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Lupeni au surprins în flagrant, în zona unui bloc de locuinţe de pe strada Gheorghe Şincai, din municipiul Lupeni, doi suspecţi, în vârstă de 16 şi, respectiv, 22 de ani, ambii din municipiul Lupeni, care aveau asupra lor un laptop şi trei telefoane mobile, bunuri despre care au recunoscut că le-au sustras dintr-un apartament situat în zonă”, a declarat subcomisarul Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Cei doi sunt cercetați acum pentru furt calificat și individul de 22 de ani va fi dus în fața magistraților de la Petroșani, pentru a se emite un mandat de arestare pentru 30 de zile. Adolescentul de 16 ani va fi cercetat de procurori sub control judiciar.