Prognoza meteo 22 iulie

Vremea va fi caldã, local canicularã în Câmpia Românã. Dupã-amiaza disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU), va atinge sau va depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi, pe arii relativ extinse în regiunile sudice şi cu totul izolat în vestul şi în estul teritoriului.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 26 şi 36 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunãrii, iar cele minime între 12 şi 22 de grade.
Cerul va fi variabil, dar vor fi şi perioade cu înnorãri temporar accentuate, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului, posibil cu aspect de vijelie, pe parcursul zilei în cea mai mare parte a Transilvaniei, a Moldovei, în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali şi pe arii restrânse în restul teritoriului, iar noaptea local la munte, în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi izolat în celelalte regiuni.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, pe suprafeţe mici se vor acumula cantitãţi de apã însemnate, de peste 20…25 l/mp şi va cãdea grindinã. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.