Prognoză meteo. Cum va fi vremea în ultimele zile din luna iunie

0

În Banat, în primele zile ale săptămânii, vremea se va menţine răcoroasă, cu o medie regională a maximelor diurne de 21 – 23 de grade, în intervalul 25 – 28 iunie. Apoi va avea loc un proces de încălzire uşoară de la o zi la alta, astfel încât în intervalul 5 – 8 iulie temperaturile maxime vor atinge, în medie, 30 – 31 de grade, vremea devenind normală termic pentru acea dată. Temperaturile minime vor fi în creştere treptată în prima săptămână de prognoză, de la aproximativ 10 grade în prima zi, spre 15 grade în data de 30 iunie. Ulterior, vor scădea uşor, spre 13 grade pe 2 iulie, pentru ca apoi să crească din nou, atingând la finalul celor două săptămâni ale intervalului de prognoză o valoare medie de 17 grade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în prima săptămână, iar în zilele de 27, 28 şi 29 iunie se vor cumula şi cantităţi mai însemnate de apă. După data de 1 iulie doar izolat şi trecător va mai ploua slab, cel mai probabil spre finalul intervalului de prognoză.

 În Crişana, la începutul intervalului de referinţă, vremea va fi răcoroasă, iar regimul termic diurn va avea uşoare variaţii în jurul unei valori medii regionale de 23 de grade. După data de 28 iunie temperaturile maxime vor fi în creştere uşoară de la o zi la alta, urmând ca între 4 şi 8 iulie să atingă, în medie, 30 – 31 de grade, valori ce vor caracteriza o vreme normală din punct de vedere termic pentru debutul lunii iulie. Regimul termic nocturn se va concretiza prin medii regionale de 10 – 11 grade la început, apoi va marca o creştere constantă până pe 30 iunie, când media temperaturilor minime va fi de 15 grade. O scădere va avea loc pe 1 – 2 iulie, când vor fi aproximativ 13 grade, apoi valorile nocturne vor creşte treptat, spre 16 grade la finalul celor două săptămâni de prognoză. Probabilitatea pentru ploi pe arii extinse şi local mai importante cantitativ va fi ridicata între 27 şi 29 iunie şi, din nou, în jurul datei de 7 iulie. În rest, ploile se vor semnala doar izolat şi trecător.

În Transilvania, în primele zile ale intervalului de prognoză, vremea va fi răcoroasă, iar temperaturile diurne vor avea uşoare variaţii şi se vor situa, în general, între 21 şi 24 de grade. Între 28 şi 30 iunie, media regională a maximelor se va menţine în jurul a 24 de grade, apoi va creşte uşor, iar între 4 şi 8 iulie vremea va deveni normală din punct de vedere termic, media maximelor urmând să atingă aproximativ 28 de grade. În prima parte a intervalului, temperaturile nocturne vor creşte treptat, de la 7 grade la început, până la 14 grade pe 30 iunie. Nopţile din intervalul 1 – 4 iunie vor fi mai răcoroase, cu o medie termică de 10 – 12 grade, apoi temperaturile minime vor creşte uşor şi treptat, până la 14 grade, pe 7 – 8 iulie. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în prima săptămână a intervalului de prognoză, când local se vor înregistra şi cantităţi de apă mai importante, dar şi între 1 şi 8 iulie vor fi ploi de scurtă durată, însă în general slabe cantitativ şi pe arii restrânse.

În Maramureş, vremea se va menţine răcoroasă în prima săptămână de prognoză, când temperaturile maxime se vor situa între 21 şi 25 de grade, cu cele mai scăzute valori la început şi cele mai ridicate spre finalul săptămânii. Ulterior, regimul termic va fi în creştere şi valorile diurne vor atinge 28 – 29 de grade în intervalul 4 – 8 iulie, caracterizând o vreme normală termic pentru începutul lunii iulie. Temperaturile minime vor creşte treptat în prima săptămână, de la 9 la 15 grade, în medie, apoi vor scădea spre 11 grade, în 1 – 2 iulie. După acest interval se va resimţi un proces de încălzire treptată ce va determina, spre finalul celor două săptămâni de prognoză, o medie regională a valorilor nocturne de 28 – 29 de grade. Ploi mai însemnate cantitativ şi pe arii mai extinse vor fi semnalate cel mai probabil în intervalul 27 – 29 iunie, dar probabilitatea pentru averse izolate se va menţine relativ ridicată pe aproape tot parcursul perioadei de referinţă.

În Moldova, în prima săptămână, mai ales la început, vremea va fi răcoroasă, cu o medie a maximelor în jurul a 25 de grade. Minimele vor fi în creştere, de la valori de 11 – 13 grade, la valori de 15 – 16 grade, până în data de 30 iunie. În primele două zile din iulie va fi o uşoară răcire, după care valorile termice vor creşte şi vor caracteriza o vreme normală, cu medii ale maximelor în jurul a 28 de grade şi ale minimelor de 14 – 17 grade. Probabilitatea pentru ploi pe arii relativ extinse, mai importante cantitativ, va fi ridicata între 27 şi 30 iunie. În restul intervalului se menţin condiţii pentru averse slabe, izolate.

În Dobrogea,în prima jumătate a intervalului, vremea va fi răcoroasă, cu o medie a valorilor diurne ce va oscila în jurul a 26 de grade. Apoi, vremea se va încălzi uşor, iar maximele termice se vor situa în jurul celor normale pentru începutul lunii iulie, iar media acestora va fi de 27 – 29 de grade. Media valorilor nocturne, pe toată durata intervalului, va avea variaţii între 16 şi 19 grade. În intervalul 26 – 30 iunie, probabilitatea pentru ploi însemnate cantitativ, pe arii extinse, va fi ridicată. În restul intervalului, condiţiile de ploaie vor fi reduse.

În Muntenia, în prima săptămână, vremea va fi răcoroasă, cu o medie a valorilor diurne în jurul a 26 de grade, mai scăzuta în data de 27 iunie când va fi de 22 – 23 de grade. Media regională a valorilor minime va fi de 13 – 16 grade, cu cele mai ridicate valori în intervalul 28 – 30 iunie. În a doua săptămână, valorile termice vor fi în creştere şi se vor situa în jurul normelor, cu o medie a maximelor de 28 – 30 de grade şi a minimelor de 14 – 17 grade. Ploi însemnate cantitativ şi pe areale mai extinse vor fi în perioada 26 – 30 iunie, dar şi în restul intervalului se menţin condiţii pentru averse slabe şi izolate.

În Oltenia, în prima săptămână, vremea va fi răcoroasă, cu o medie a maximelor de 23 – 26 de grade, mai scăzută în data de 27 iunie, spre 21 de grade. Media valorilor nocturne, în acelaşi interval, va oscila între 13 şi 15 grade. În a doua jumătate a intervalului, valorile termice vor fi în creştere şi se vor situa în jurul celor normale pentru începutul lunii iunie, cu medii regionale ale maximelor de 27 – 30 de grade şi ale minimelor de 14 – 17 grade. În intervalul 26 – 30 iunie, probabilitatea pentru ploi însemnate cantitativ, pe arii relativ extinse, va fi ridicată. În restul intervalului, dar mai ales spre sfârşitul acestuia, vor fi condiţii pentru averse, dar slabe cantitativ şi pe spaţii mici.

La munte, temperaturile maxime vor caracteriza o vreme răcoroasă în prima săptămână a intervalului de prognoză, când se vor situa, în medie, între 14 şi 16 grade. După data de 1 iulie, vremea se va încălzi uşor, iar media maximelor diurne se va menţine în jurul unei valori de 19 grade, până la sfârşitul intervalului de prognoză, respectiv până pe 8 iulie. Regimul termic nocturn va avea o tendinţă de creştere în prima săptămână, de la o valoare medie de patru grade la început, spre 9 – 10 grade în jurul datei de 30 iunie, apoi temperaturile minime vor marca o scădere, spre şapte grade în jurul datei de 2 iulie, pentru ca ulterior să crească din nou spre valori normale climatologic la finalul celei de-a doua săptămâni, când vor fi temperaturi nocturne de 10 – 11 grade, în medie. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi relativ ridicată pe tot parcursul intervalului, dar între 27 şi 30 iunie acestea se vor semnala pe arii extinse şi pot fi local mai însemnate cantitativ.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.