Prognoza meteo pentru următoarele zile-Cod galben de ninsori, lapoviţă şi ploi!

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi un cod galben de ninsoare, viscol şi polei, valabil miercuri, până la ora 20:00.

Fenomene şi regiuni vizate: în zona de munte – intensificări ale vântului, ninsori însemnate cantitativ, strat de zăpadă consistent.
Atenţionarea se va menţine în 23 de judeţe din Banat, Transilvania şi Oltenia, în timp ce o informare de vremea va fi în vigoare la nivelul întregii ţări.  Miercuri, ninsorile vor fi însemnate cantitativ şi local se va depune strat consistent de zăpadă, mai ales în zona Carpaţilor Meridionali. Vântul va prezenta intensificări cu precădere în zona înaltă, unde rafalele vor depăşi 70 – 80 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada. În sudul Banatului, Oltenia şi Transilvania vor fi precipitaţii mixte şi depuneri de polei.

Precipitaţiile vor continua în noaptea de miercuri spre joi (17/18 ianuarie) în estul, sud-estul şi centrul teritoriului şi se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, iar vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării,
Miercuri
Temperatura aerului va fi în creştere, dar vremea va fi în general închisã. Vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor, mai ales sub formã de ploaie şi lapoviţã în cursul zilei şi predominant lapoviţã şi ninsoare noaptea. Cantitãţile de apã vor depãşi local 10…15 l/mp şi izolat, la munte, 20…25 l/mp.
Temporar vor fi depuneri de polei în cea mai mare parte a Olteniei, Transilvaniei şi pe arii restrânse şi în celelalte regiuni. În zona montanã treptat vor predomina ninsorile, se vor intensifica şi mai ales în Carpaţii Meridionali se va depune strat consistent de zãpadã, potrivit meteoplus.ro.
Cu precãdere în cursul nopţii, vântul va avea intensificãri susţinute la munte, unde va viscoli ninsoarea, iar la rafalã se vor depãşi viteze de 80…90 km/h, dar temporar şi în restul teritoriului, cu precãdere în sud şi în sud-est, unde local se vor depãşi 55…60 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 10 grade, iar cele minime între -5 şi 3 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţã.
Presiunea atmosferica în regiunile intracarpatice va creşte foarte puţin, iar în restul ţãrii va scãdea cu amplitudine similarã.
Joi
Cerul va fi temporar noros şi vor mai fi precipitaţii slabe, ziua, izolat, mai ales sub formã de ninsoare, iar noaptea pe arii relativ extinse, mixte în vest, nord şi centru şi predominant ninsori la munte. Vor fi condiţii de polei.
Vântul va prezenta intensificãri în cea mai mare parte a ţãrii, dar mai ales în sud şi în est, unde la rafalã se vor depãşi local 55…60 km/h şi la munte, îndeosebi la altitudini mari, unde vor fi de peste 80…90 km/h şi va viscoli ninsoarea.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 6 grade, iar cele minime între -11 şi 3 grade.
Presiunea atmosferica va creşte, dar încã sub normalul baric.
Vineri
Regimul termic va fi caracterizat de valori ce se vor situa peste mediile multianuale specifice perioadei. Cerul va fi temporar noros şi vor cãdea precipitaţii, în general slabe cantitativ, în regiunile sud-vestice, vestice, centrale şi nordice.
Acestea vor fi mixte, iar în Banat, Crişana şi pe arii restrînse în Oltenia vor predomina ploile. Izolat se va produce polei. Vântul va continua sã prezinte intensificãri, cu precãdere în zona de munte, dar la cote mai reduse faţã de intervalul precedent.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 10 grade, iar cele minime între -4 şi 6 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei.