Protestele de la Guvern și din orașe, în presa internațională. Ce titrează agențiile

0

Agenţiile de presă internaţionale relatează despre modificările legislative adoptate marţi prin ordonanţă de urgenţă de guvernul României şi despre manifestaţiile de stradă care au urmat.

AFP a transmis iniţial că “guvernul social-democrat român a adoptat marţi seară, prin ordonanţă de urgenţă, o relaxare contestată a codului penal care ar urma să permită mai multor oameni politici să scape de urmăririle penale şi al cărei proiect scosese românii în stradă”. Agenţia precizează că “ordonanţa, care nu figura pe agenda guvernamentală a zilei, va intra în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial, fără a trece prin Parlament”. O actualizare a ştirii arată, potrivit celor constatate de un fotograf al AFP, că “mii de persoane s-au adunat spontan în faţa sediului guvernului din Bucureşti, scandând “demisia” şi “hoţii” şi că mai mulţi membri ai guvernului erau blocaţi în clădire.

Associated Press, preluată de New York Times şi Washington Post, titrează: “Guvernul României decriminalizează abuzul în serviciu”. Ordonanţa “dă o lovitură efortului de mai mulţi ani de a combate corupţia”, iar protestele de stradă au izbucnit din nou în oraşe din întreaga ţară. “Unii protestatari au scandat ‘Aţi făcut-o noaptea, ca hoţii’, cu referire la ora târzie la care a fost adoptată ordonanţa.

Reuters prezintă acţiunea legislativă a guvernului ca fiind “cel ai mare recul al reformelor anticorupţie din statul ex-comunist, de la aderarea acestuia la Uniunea Europeană, în urmă cu un deceniu”. Peste 10.000 de oameni s-au adunat în faţa sediului guvernului din capitală şi alte mii în oraşe din întreaga Românie, imediat după ce a fost anunţată ordonanţa de urgenţă care decriminalizează “mai multe infracţiuni de corupţie, inclusiv unele cazuri de abuz în serviciu”.

EFE, după ce informează despre ordonanţa de urgenţă, arată că măsura îl va ajuta pe Liviu Dragnea, liderul Partidului Social-Democrat aflat la guvernare, anchetat pentru presupuse fapte de corupţie. “În câteva minute după ce au aflat ştirea, mii de persoane au ieşit spontan pe străzile din centrul Bucureştiului pentru a cere, printre scandări cum ar fi ‘hoţii’ şi ‘trădătorii’, demisia guvernului. Alte mii s-au adunat – potrivit unor posturi locale – în alte oraşe, cum ar fi Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Braşov şi Sibiu. Un grup de manifestanţi a încercat să forţeze una din intrările în sediul guvernului, iar poliţia a lansat gaze lacrimogene”.

Toate agenţiile menţionate citează comentariul preşedintelui Klaus Iohannis: “Este o zi de doliu pentru statul de drept”.

Sursă: Agerpres

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.