PSD i-a retras sprijinul politic lui Mihai Tudose. Premierul și-a depus demisia în fața CEx

Demisia lui Mihai Tudose a fost anunțată oficial, printr-un comunicat al Guvernului României.
”Premierul Mihai Tudose și a înaintat în aceasta seara demisia din funcție, urmând ca, potrivit legii de organizare și funcționare a Guvernului, sa fie transmisa Administratiei Prezidențiale, in cursul zilei de maine, o adresa oficiala în acest sens. Conform procedurilor, președintele României, Klaus Iohannis, va lua act de demisia din funcție a prim-ministrului Mihai Tudose și va emite decretul de vacantare a postului, precum și decretul de numire a unui alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar pentru a îndeplini atribuțiile prim-ministrului pana la formarea noului Guvern. Ambele decrete prezidențiale vor intra în vigoare odată cu publicarea lor în Monitorul Oficial”.