Razie de proporții, la Orăștie

Controalele s-au soldat cu zeci de sancțiuni, în mare parte la regimul rutier. ”Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie și cei ai Secției de Poliție Rurală Orăștie au derulat o acțiune pe raza municipiului Orăștie, în vederea prevenirii și a combaterii principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și unor fapte ce contravin climatului de ordine și siguranță publică.

În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat 218 persoane și au oprit pentru control 141 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate au aplicat 75 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 18.100 lei (dintre care: 38 în baza O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare de 16.100 lei și 37 în baza Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare de 2.000 lei)”, informează IPJ Hunedoara. Polițiștii au lăsat fără carnet de conducere mai mulți șoferi, iar alții s-au ales cu reținerea certificatelor de înmatriculare.