Recompensa vine după ce o perioadă aceste bonificații au fost suspendate, din cauza problemelor economice cu care societatea s-a confruntat, însă cum ultimii doi ani au fost pe plus, actuala conducere a reluat acordarea primelor. Fiecare femeie a primit o zi liberă și o primă de 90 de lei. ”Avem 220 de doamne și domnișoare angajate la SC Apa Serv Valea Jiului și am decis ca fiecare dintre ele să fie recompensată cu câte o primă în valoare de 90 de lei, de Ziua Femeii. Anul trecut această primă a fost de 80 de lei și o vom crește în fiecare an, în funcție de mersul societății. Mi-aș fi dorit să fie mai mare, pentru că efortul colegelor mele este cu mult mai mare, însă atât s-a putut în acest an. A fost o perioadă în care aceste bonificații nu s-au mai acordat, însă eu am considerat măsura nedreaptă. Dacă am făcut împreună sacrificii, pentru ca societatea să meargă bine, acum este momentul ca măcar o felicitare, o zi liberă și o primă să primească și aceste doamne, să vadă că le prețuim munca”, a declarat directorul general al Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram.
SPONSORIZATE
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia
🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs!
Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR
🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila!
📁 Cu Serviciile noastre de...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!
Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...
TE-AR PUTEA INTERESA
ADMINISTRAȚIE
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O analiză conceptuală asupra evoluției cursului real de schimb în Europa Centrală și de Est după izbucnirea pandemiei
Cursul de schimb reprezintă o variabilă esențială, atât pentru dinamica sectorului economic real (dimensiunea...
ACTUALITATE
SCANDAL FĂRĂ PRECEDENT ÎN PETROȘANI ! Observatorul Național cere intervenția urgentă a reprezentanților statului! Câmpean Andrei își folosește propriii copii în conflicte provocate intenționat,...
Minorii, puși de propriul tată să filmeze scene tensionate cu potențial violent, sunt folosiți...
ACTUALITATE
DANIEL FEȚANU ESTE NOUL INSPECTOR-ȘEF AL IPJ HUNEDOARA
Comisarul Daniel Fețanu este, începând din 17 iunie 2025, noul inspector-șef al Inspectoratului de...