Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Reţinuţi de poliţişti pentru comiterea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și proxenetism

    PUBLICAT ÎN

    În data de 24.11.2017, poliţiştii Biroului Investigații Criminale Deva au luat măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 ore față de două persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și proxenetism.
    În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că cele două persoane (un tânăr de 26 de ani, din municipiul Hunedoara şi o tânără de 28 de ani,  din municipiul Petroșani), în perioada august-noiembrie 2017, ar fi determinat și ar fi înlesnit practicarea prostituției de către două tinere în vârstă de 20 de ani, din Petrila.
    De asemenea, în perioada 20-23.11.2017, cele două persoane nu ar fi permis celor două tinere să părăsească apartamentul din municipiul Deva, ce a fost închiriat în scopul practicării prostituției.
    Cei în cauză au fost depuşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Municipiului Deva, urmând a fi prezentaţi magistraţilor în vederea luării măsurilor legale.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    BĂRBAT BĂTUT CU BRUTALITATE ÎNTR-UN MAGAZIN ALIMENTAR DIN ANINOASA. POLIȚIA ȘI PROCURORII, CHEMAȚI SĂ IA MĂSURI URGENTE

    Un bărbat din orașul Aninoasa, județul Hunedoara, susține că a fost bătut cu brutalitate,...

    PNL a pierdut definitiv procesul cu AEP. Liberalii trebuie să restituie peste 14 milioane de lei din campania lui Nicolae Ciucă

    Partidul Național Liberal (PNL) a pierdut definitiv procesul cu Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), fiind...

    În dosarul Euro Jobs, firma fostului senator Haralambie Vochițoiu, Statul riscă să piardă garanțiile pentru recuperarea unui prejudiciu de 7,7 milioane de lei indicat...

    Ce face Ministerul? Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene trebuie să clarifice ce măsuri a întreprins...