REŢINUŢI PENTRU TRAFIC DE DROGURI

Poliţiştii de combatere a criminalității organizate din Vrancea, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea D.I.I.C.O.T.- B.T. Vrancea, au ridicat 5 kg. de cannabis și peste 65 de g. de cocaină, în urma unei acțiuni. 2 persoane au fost reținute.

 
 
Polițiștii  Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Vrancea, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T – B.T. Vrancea, cu dsprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au depistat doi bărbați, de 26 și 33 de ani, care s-au întors din Spania, de unde ar fi procurat 5 kg. de cannabis, droguri pe care le-ar fi trimis în țară printr-o firmă de transport internațional de mărfuri.
 
Coletul a fost interceptat și ridicat din Deva, județul Hunedoara, de polițiști.

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2017, cei în cauză ar fi introdus droguri în țară, pentru consum propriu și vânzare, iar la data de 20 martie a.c., ar fi trimis din Spania către România, printr-o firmă de transport internațional de mărfuri, un pachet cu 5 kg. de cannabis.
 
După ce i-au depistat pe cei în cauză, în colaborare cu polițiștii structurilor de combatere a criminalității organziate din Galați, București, Brăila, Hunedoara și Brașov și cu polițiști de la Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, polițiștii au efectuat 7 percheziții domiciliare în județele Vrancea, Brașov și în București.
 
În urma perchezițiilor, au fost ridicate un laptop, 4.000 de lei, 630 de euro, 3 telefoane mobile, un grinder metalic și 65,83 g. de cocaină.
 
De asemenea, a fost dispusă aplicarea sechestrului asigurator asupra unui autoturism.
 
9 persoane au fost conduse la D.I.I.C.O.T – B.T. Vrancea, două dintre acestea fiind reținute pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic și consum illicit de droguri de risc și mare risc și introducere în țară de droguri de risc, urmând a fi prezentate Tribunalului Vrancea, cu propunere de arestare preventivă.