Reușită a polițiștilor deveni. Au pus mâna pe o suspectă ce înșela prin metoda ”accidentul”

Faptele – două tentative de înşelăciune şi o infracţiune consumată – au fost comise în noaptea de 03/04.01.2018, pe raza municipiului Deva. Din fericire, două dintre persoanele cărora li s-au solicitat telefonic sume de bani au fost vigilente şi au apelat la timp la sprijinul Poliţiei, dându-şi seama că ar putea deveni victime ale unor infracţiuni de înşelăciune. Nu la fel de vigilentă a fost, însă, o femeie în vârstă de 64 de ani, din municipiul Deva. Aceasta, la data de 03.01.2018, i-a dat tinerei identificate de poliţişti 1.500 de euro și 3.000 de lei, după ce a fost apelată de persoane neidentificate, care, sub pretextul că fiul acesteia a fost implicat într-un eveniment rutier, i-au solicitat sumele respective de bani”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Escroaca are 29 ani și va ajunge în fața magistraților pentru emiterea unui mandat de arestare preventivă. Aceasta este cercetată pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi tentativă la înşelăciune.