Revin ninsorile şi viscolul !

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică valabilă în toată ţara. Astfel, potrivit meteorologilor, în intervalul 7 februarie, ora 02 – 9 februarie, ora 06, se vor semnala precipitaţii în toate regiunile.
Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp, iar în Moldova, Dobrogea, Muntenia şi în zonele deluroase şi montane din restul teritoriului, pe arii restrânse 30…40 l/mp.
În cursul nopţii de luni spre marţi (6/7 februarie) şi pe parcursul zilei de marţi (7 februarie), va ploua pe arii extinse, exceptând jumătatea de nord a Moldovei şi zona montană înaltă, unde vor predomina ninsorile.
Începând din cursul nopţii de marţi spre miercuri (7/8 februarie), în cea mai mare parte a Moldovei şi în zona de munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. Înrestul teritoriului vor fi precipitaţii mixte, iar în sud-estul ţării, începând din după-amiaza zilei de miercuri (08 februarie), treptat vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificări temporare în sudul Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei, cu viteze ce vor depăşi la rafală de 50…55 km/h.