Rezervare online pentru căsătorie

Nu mai puțin de 40 de cupluri din Deva şi-au rezervat căsătoriile online pentru 2017, direct pe site-ul municipalității.
Conform aplicaţiei online, cele 40 de perechi şi-au rezervat căsătoriile pentru perioada ianuarie-octombrie 2017. Prima căsătorie programată online a fost oficiată ieri, 7 ianuarie. Alte 4 cupluri şi-au rezervat online căsătoria tot în prima lună a anului. Cele mai multe perechi au ales să se căsătorească în luna mai (20% din total), urmând lunile iulie şi septembrie (câte 7 cupluri). Potrivit aplicaţiei online, toate cuplurile care şi-au rezervat online căsătoria în luna mai au optat pentru aceeaşi zi – miercuri, 10 mai 2017. De asemenea, intervalele orare preferate de 80% dintre perechi pentru oficierea căsătoriei sunt 15-16 şi 17-18.
”Aplicaţia “Programare căsătorii” este disponibilă pe site-ul www.primariadeva.ro. Persoanele interesate au la dispoziţie o serie întreagă de informaţii privind utilizarea aplicaţiei şi termenii şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească solicitanţii”, spun reprezentanții Primăriei
 Deva. Pe de altă parte, în 2016, Compartimentul Stare Civilă Deva a încheiat 448 de acte de căsătorie, numărul acestora fiind în creştere comparativ cu ultimii 5 ani, când au fost încheiate între 378 şi 440 de acte de căsătorie pe an.