REZULTATELE ACTIVITĂȚII POLIȚIEI ROMÂNE – 10 luni 2018

0

Trendul descendent al criminalității sesizate în România se menține și în primele 10 luni ale anului 2018, Poliția Română reușind diminuarea riscurilor care puteau afecta ordinea și siguranța publică. În urma intervențiilor poliţiştilor, au fost salvate 2.858 de persoane și au fost constatate, în flagrant delict, peste 62.000 de infracțiuni.

 

În primele 10 luni ale anului 2018, pentru menținerea ordinii și siguranței publice, polițiștii au efectuat 574.810 controale specifice domeniului de activitate și au organizat 50.388 de acţiuni în care au fost angrenate efective mărite.

 

Bilanțul acțiunilor polițiștilor s-a concretizat, în primele 10 luni ale anului, și în constatarea, în flagrant delict a 62.387 de infracțiuni, precum și în depistarea a 2.878 de persoane pe numele cărora instanțele de judecată au emis mandate sau sentințe penale.

 

Munca de cercetare a polițiștilor a condus la soluționarea a peste 27.000 de dosare penale înregistrate inițial cu autor necunoscut.

 

Poliția Română reprezintă principala instituție la care cetățenii apelează atunci când au o problemă, fiind una dintre cele mai complexe organizații din România. Astfel, s-a intervenit la 662.317 solicitări primite de la cetățeni prin Sistemul Naţional Unic al Apelului de Urgenţă 112. În 80,9% din cazuri, polițiștii chemați să acorde sprijin au ajuns la locul sesizării în mai puțin de 10 minute de la apel, iar în urma intervențiilor, au fost salvate 2.858 de persoane.

 

Situația statistică a infracțiunilor sesizate

 

Referitor la criminalitatea sesizată, numărul faptelor de natură penală sesizate a scăzut cu 1,6% față de perioada similară a anului trecut.

 

Același trend descendent pe primele 10 luni ale anului îl înregistrează atât infracţiunile economico-financiare (-9% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut), cât și  cele de natură judiciară (-1,1%).

 

 

În ceea ce privește criminalitatea economico-financiară, activitatea Poliției Române a vizat atât combaterea faptelor ilicite, cât și asigurarea contribuției la bugetul de stat prin recuperarea prejudiciului cauzat.

 

Astfel, în primele 10 luni ale anului 2018, infracţiunile de evaziune fiscală şi cele prevăzute de Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe (Legea 8/1996) au scăzut cu 18,3%, respectiv cu 50,4% faţă de perioada similară a anului 2017.

 

În domeniul contrabandei și al contrafacerii, Poliţia Română este pregătită în permanenţă să dezvolte măsuri de prevenire și combatere a acestui tip de infracțiuni. În activităţile efectuate, poliţiştii urmăresc, în primul rând, împiedicarea producerii fenomenului, tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor care se fac vinovate și recuperarea prejudiciului.  

 

 

Infracţiunile contra patrimoniului sunt, anul acesta, în scădere cu 4,2%. Același procent îl regăsim și în cazul infracțiunilor de furt și a celor de distrugere. Infracțiunile de tâlhărie, care reprezintă 1,4% din totalul infracțiunilor contra patrimoniului, se situează pe un trend descrescător, cu 10,6% mai puține față de perioada similară a anului trecut.

 

 

 

În categoria infracţiunilor contra persoanei, ponderea cea mai mare o ocupă faptele de loviri sau alte violenţe. În ceea ce privește infracţiunile de vătămare corporală, acestea au înregistrat o scădere cu 14% faţă de perioada similară a anului 2017, iar cele de omor cu 2%.

 

 

În domeniul combaterii criminalității organizate, structurile Poliției Române au desfășurat, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. și în cazurile proprii de urmărire penală, peste 1.400 de acțiuni operative. Aportul poliţiştilor din structurile de combatere a criminalităţii organizate, pentru reducerea infracţionalităţii ce implică un pericol social deosebit (trafic de droguri, trafic de persoane, falsificare de monedă sau finanțarea terorismului, pentru a enumera doar o parte dintre infracțiuni), s-a concretizat prin destructurarea a 125 grupuri organizate (formate din 894 persoane trimise în judecată). Multe dintre acțiunile importante au fost derulate în cooperare cu structurile similare din Europa sau din alte state ale lumii.

 

În urma acțiunilor, a fost instituit sechestru asiguratoriu pe 376 de imobile, 214 autoturisme, peste 18 kilograme de aur, bijuterii și alte obiecte din aur, 20 de kilograme de alte metale prețioase și pe 32 de arme de foc. Totodată, au fost confiscate peste 228 de kilograme de droguri şi aproape 300.000 de comprimate, fiind descoperite și 62 de culturi ilegale și desființarea 14 laboratoare clandestine.

 

 


Măsuri pentru creșterea gradului de protecție a polițistului

 

Un aspect căruia Poliția Română îi acordă o atenție deosebită l-a reprezentat faptele de ultraj asupra poliţiştilor. În perioada analizată acest gen de fapte a scăzut cu 5,5%.

 

Creșterea gradului de siguranță a polițiștilor la intervenții și îmbunătățirea condițiilor de lucru reprezintă priorități instituționale.

 

Pentru îmbunătățirea modului în care polițiștii răspund la solicitările cetățenilor și pentru creșterea gradului lor de siguranță la intervenții, anul acesta au intrat deja în dotarea Poliției Române, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne, 1.000 de veste antiglonț, 5.000 de maiouri anti-înjunghiere și antiglonț, 600 de căști de protecție, precum și alte echipamente specifice. De asemenea, au fost achiziționate aproximativ 1.600 de mijloace de intervenție (autospeciale și motociclete), o mare parte dintre ele fiind deja recepționate și repartizate în teritoriu.

 

În ceea ce privește personalul Poliției Române, procentul de ocupare a posturilor este, în prezent, de 84,6%, față de 80,3%, înregistrat la sfârșitul lunii iunie 2018, fiind încadrați peste 2.700 de ofițeri și agenți de poliție. Acestora li se vor adăuga  alți 129 de polițiști care au promovat concursul de încadrare din sursă externă, urmând ca, în același mod, să fie ocupate alte 289 de posturi, aprobate de M.A.I..

 

 

 

Rezultatele obținute se datorează îndeosebi muncii depuse de polițiști, cu sprijinul partenerilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, din agențiile de aplicare a legii, precum și colaborării cu cetățenii.

 

Eforturile instituționale se concentrează și pe latura dezvoltării și pregătirii continue a polițiștilor, pe reducerea deficitului de personal, astfel încât să se asigure o prezență activă în toate zonele de responsabilitate.

În contextul preluării de către România, la 1 ianuarie 2019, a Președinției Consiliului Uniunii Europene și a organizării unor evenimente majore, Poliției Române îi revin sarcini deosebit de importante în asigurarea ordinii şi liniştii publice, în societate, în mediul social, în relațiile dintre oameni, în mediul economic și mai ales în domeniul securității naționale.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.