Robert Glință se pregătește pentru Tokyo…cu un robot!

Robert Glință a trecut la nivelul următor în ceea ce privește pregătirea fizică. Cel mai bun înotător al României l-a avut ca partener de antrenament pe roboțelul humanoid Nao.

Robert Glință, un pasionat al tehnologiei, a făcut cunoștință cu Nao înainte de antrenament. Cei doi s-au împrietenit imediat, au stat de vorbă și au făcut împreună câteva exerciții fizice. Roboțelul l-a învățat mișcări de tai chi, în vreme ce Robert s-a lăudat cu medalia de bronz cucerită la Campionatele Europene în bazin scurt de la Glasgow, în proba de 100m spate.

“A fost o experiență inedită, e prima dată când interacționez cu o formă de inteligență artificială. Chiar dacă nu e foarte avansată, cu siguranță și-a lăsat amprenta în personalitate. Vocea lui mi-a plăcut cel mai mult, nu mă așteptam să fie atât de caracteristică unui roboțel. Este nevoie de foarte multă inteligență în sport, și motrica, intelectuală, emoțională. Tai chi este o formă de yoga, o formă de meditație foarte benefică, chiar și pentru mulți înotători. Cred că dacă aș lua acest dans mai în serios, nu doar ședințele cu Nao, mi-ar prinde foarte bine” – Robert Glință, vicecampion european la înot.

Roboții îi vor înlocui pe stewards la JO Tokyo

Robert Glință (22 de ani), una dintre speranțele României la o medalie olimpică la Tokyo, a luat astfel un prim contact cu atmosfera din capitala niponă. Organizatorii Jocurilor Olimpice au anunțat deja că roboții îi vor asista pe spectatori și vor ajuta persoanele aflate în scaune cu rotile. 21 de roboți vor facilita accesul spectatorilor în tribunele Stadionului Național din Tokyo la întrecerile olimpice.

“Mă fascinează. În zilele noastre, tehnologia ne înconjoară și nu prea mai facem nimic fără ea. Nao cred că e viitorul, sau cel puțin primii pași către un viitor plin de astfel de tehnologie. Nu știu ce va fi exact în satul olimpic, dar la cum îi cunoaște toată lumea pe japonezi, ne pot surprinde cu chestii de genul ăsta” – Robert Glință, vicecampion european la înot.

E multiplu medaliat la doar 22 de ani

Robert Glință are în palmares patru medalii internaționale. În 2015, a devenit campion mondial de juniori în proba de 100m spate și a fost deținătorul recordului mondial de juniori în aceeași probă. La seniori, are două medalii de bronz la Campionatele Europene în bazin scurt, ambele în proba de 100 m spate, cucerite in 2017 (Copenhaga) și 2019 (Glasgow). În bazin lung, înotătorul este vicecampion european, după argintul cucerit în 2018, la Glasgow, în proba de 50m spate. Robert Glință va bifa la Tokyo cea de-a doua sa participare la Jocurile Olimpice. La ediția de la Rio, pe când avea doar 19 ani, a produs supriza de a se califica în finala probei de 100m spate, pe care a încheiat-o pe locul al 8-lea.