România, la ”masa bogaților” din atletismul mondial!

 Au mai rămas câteva zile până la cel mai mare eveniment atletic organizat vreodată în România! Campionatul Mondial de Alergare 50 km îi va aduce la Brașov pe unii dintre cei mai importanți ultra-alergători din lume. Țara noastră va avea la start un lot numeros, format din 8 băieți și 6 fete.
“Este un mare eveniment pentru comunitatea atleților alergători din România, pentru Federația Română de Atletism și toată suflarea atletismului. Este un Campionat Mondial în dezvoltare, în sensul că această forma de alergare se dezvoltă în Europa și noi abia acum încercăm să o punem pe direcție. Eu cred că dacă am veni în primele zece la echipă ar fi foarte bine, un sportiv în primii 20-25 ar fi nemaipomenit. Brașovul cred că poate deveni un exemplu de organizare al competițiilor. Ne dorim foarte mult, e un vis al nostru, ca în 10-12 ani să organizăm și noi un Campionat European de pistă” – Florin Florea, președinte FR Atletism.
150 de sportivi din 31 de țări iau startul la Brașov
La Campionatul Mondial de la Brașov se va stabili un record de participare. Peste 150 de sportivi din 31 de țări, reprezentând toate continentele, vor lua startul, pe 1 septembrie, la cea mai importantă competiție atletică organizată în România.
“Este o provocare și în același timp o mândrie, pentru că trebuie să facem față unor aspect de nivel competițional, dacă e să ne referim la ce înseamnă atletismul, în special, dar și la capacitatea de organizare a acestui eveniment care presupune un efort foarte mare din partea noastră. Sper să facem o treabă bună”  – George Scripcaru, primar Brașov.
“Este o provocare foarte mare pentru noi, ca brașoveni. Putem spune că este cel mai mare eveniment care se desfășoară în județul nostru. Noi, ca autorități locale, ne dorim să avem o agendă sportivă cât mai complexă. Pentru brașoveni e o mare bucurie, am văzut un puls foarte bun în oraș, sunt mulți cei care așteaptă cu foarte mare interes, își doresc să vadă o asemenea competiție fiindcă n-am mai avut parte de așa ceva” – Adrian Veștea, președinte Consiliu Județean Brașov.
Campionatul Mondial de Alergare de 50 km este organizat de IAU (Organizaţia Internaţională de Ultra-alergare), împreună cu Federaţia Română de Atletism, cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului şi al Primăriei Municipiului Braşov şi este cofinanţat de Consiliul Judeţean Braşov. 


Lotul național ”tricolor” este alcătuit din:
MASCULIN

  1. Sacara Marian Mircea – CSM Cluj-Napoca
  2. Mineran Sorin – CS Universitatea Arad
  3. Balan Nicolae – CSM Cluj-Napoca
  4. Crainic Andrei-Marius – CSM Cluj-Napoca
  5. Gorgan Claudiu – CS Ştiinta Bacău
  6. Popa George Cosmin – CS Ştiinta Bacău
  7. Roland Unterweger – CS Universitatea Arad (rezervă)
  8. Detesan Raul-Ionuţ – CS Universitatea Cluj (rezervă)

 FEMININ

  1. Todoran Paula Claudia – CSM Zalău
  2. Zbirnea Natalia – CSU Știința București
  3. Ciortan Nicoleta – CSM Danubiu Tulcea
  4. Popescu Laura-Diana – CSM Cluj-Napoca
  5. Ghinga Olga-Iulia – CS Universitatea Arad
  6. Bota Denisa Alexandra Mădălina – LPS Cetate Deva

Pe lângă acești sportivi, alți atleți români vor puncta pentru țara noastră la secțiunea ”Open” din cadrul CM de alergare 50 km.
2 atașamente